Cel ce îşi acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturiseşte şi se lasă de ele va primi milă. (Proverbe 28:13)

Mai deunăzi îi spuneam cuiva că în expunerea faptelor neroditoare ale întunericului (Efeseni 5:11Şi să nu aveţi părtăşie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustraţi-le.), există o linie de demarcație foarte fină peste care poți trece foarte ușor, fără să-ți dai seama, astfel devenind părtaș la însuși întunericul peste care vrei să aduci lumina cuvântului Domnului.

Linia este foarte evidentă atunci când ai un întuneric apăsător, dar aceasta devine periculos de fadă când te confrunți cu semiîntunericul, pentru că acesta conține parte din lumină în el, ceea ce-l face deosebit de înșelător, oamenii nerealizând că, în timp ce merg pe calea puțin luminată, se afundă tot mai adânc în pântecele iadului și ajung să confunde iluminarea și revelația divină cu simpla adaptare a propriilor ochi la întunericul ce-i înconjoară.

În ultimele zile am fost implicat în discuții cu niște adventiști care au scos la iveală unele lucruri pe care le detest în mine, anume răutatea și trufia, căci acestea merg mână în mână de multe ori.

Recunosc că am ceva cu adventiștii, de când am trecut acum mai bine de doi ani printr-o experiență de-a dreptul sinistră cu doi dintre aceștia, pe care o voi detalia altcândva. Discuțiile pe care le-am purtat n-au făcut decât să-mi mărească repulsia pe care o am față de secta lor și să-mi confirme că acel comportament observat atunci nu este un caz izolat.

În același timp, nu-mi doresc să generalizez și realizez că cei cu care am intrat în vorbă și pe care am avut neplăcerea să-i cunosc în persoană fac parte din habotnicii îngâmfați pe care îi găsești în orice domeniu, nu numai în cel religios și spiritual. De aceea mi-a părut rău pentru ceilalți și Domnul mi-a dat acea poezie pentru ei, care, la fel ca ortodoxul, baptistul, penticostalul și ce-o mai fi de rând, nu cunosc harul și mila Domnului Isus Cristos, ci sunt prinși în bisericisme și fățărnicii, dar, slavă Domnului, nu au conștiința arsă cu un fier înroșit (1 Timotei 4:2Vorbind minciuni în făţărnicie, având propria lor conştiinţă însemnată cu fierul înroşit.) și sunt capabili încă să primească cuvintele sale dătătoare de viață.

Din păcate, în interacțiunea mea cu elementul habotnic, fără să-mi dau seama, am trecut linia amintită mai sus și am intrat în întuneric, căci m-am lăsat purtat de poftele trupului și nu de puterea și harul Duhului. Păcatul subtil s-a folosit de ura puternică pe care o am față de rău (Romani 12:9(...) Detestaţi ceea ce este rău; lipiţi-vă de bine.), în mod special față de sectele care aruncă sufletele oamenilor în iad prin doctrinele lor false, pentru a aprinde mândria și astfel a deschide o poartă prin care să iasă din mine.

Pavel spunea că Domnul i-a dat un ghimpe în trup pentru a nu se îngâmfa prin multitudinea de revelații pe care le primea (2 Corinteni 12:7Şi ca nu cumva să fiu înălţat peste măsură prin abundenţa revelaţiilor, mi-a fost dat un ghimpe în carne, mesager al lui Satan, să mă lovească cu pumnii, ca nu cumva să fiu înălţat peste măsură.). Înțeleg foarte bine despre ce îngâmfare este vorba, căci duc o luptă acerbă cu aceasta zi de zi, păcatul găsind de multe ori prilej să se folosească de ceea ce Domnul a pus în mine pentru a se glorifica pe sine.

Așadar, continui în lupta mea istovitoare pentru a mă lepăda de cele ce sunt ale trupului, căci îmi doresc mai degrabă să primesc pe cele ce sunt ale Duhului. Îmi pare rău dacă supăr pe cineva prin orice, nu este intenția mea. Nu-mi doresc să împiedic în vreun fel lucrarea Duhului Sfânt prin păcatele mele, căci cu trupul slujesc legii păcatului și a morții, dar cu mintea legii lui Dumnezeu (Romani 7:25(...) Aşadar, cu mintea, eu însumi servesc legii lui Dumnezeu; dar cu carnea, legii păcatului.). Slavă Domnului că are milă și nu lasă păcatul să corupă darurile sale minunate, căci sunt al lui pentru totdeauna și nimic nu se va pune între noi.

Prin urmare, de ura mea față de doctrinele diavolilor nu mă pocăiesc, căci nu am de ce, dar mă căiesc de mândria și răutatea mea față de oameni. În ceea ce privește acest element habotnic și elitist, voi avea întotdeauna o repulsie puternică față de el, indiferent ce formă va lua, dar față de adventistul de rând îmi doresc să am aceeași atitudine ca față de țigani: milă de la distanță, până când Domnul deschide ușa slavei sale către ei, căci nu am nimic cu nici unul, doar că întâmplările din viața mea și ale altora cu aceștia m-au făcut să devin suspicios în preajma lor. Doar Domnul înlătură această suspiciune și încrederea mea în alții trebuie să vină doar prin el, cel care le cunoaște multitudinea de gânduri și pofte din inimile lor căzute.

Adventistul ține o învățătură diavolească despre credință care se poate prelinge cu ușurință în mințile și inimile celor șovăitori și instabili. Ai grijă cu ei, dragul meu, și ai grijă și cu tine, că nu ești mai presus de ei. Doar mâna Domnului te ține să nu cazi în flăcările iadului.

Nu voi transforma această luptă împotriva ereziilor într-o vendetă personală, astfel intrând pe tărâmul diavolului, unde el este stăpân. Expunerea cultelor nimicitoare, nu doar a adventismului, o voi face cu smerenie, luând aminte, ca nu cumva să fiu ispitit:

FRAȚILOR, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeţii, fiind atent la tine însuţi, ca să nu fii şi tu ispitit. (Galateni 6:1)

Înapoi Înainte