Mânia mea se aprinde precum un cuptor încins, iar mai apoi focul se stinge prin întristarea apăsătoare ce se revarsă prin ochii înroșiți de-atâtea lacrimi, după care se-așterne acceptarea precum adierea rămasă-n urma unei năprasnice furtuni, printre care își face loc și suferința care nu-mi dă pace pentru o perioadă.

Astfel reacționez de multe ori atunci când mă întâlnesc cu exemple după exemple ale stării deplorabile în care se află bisericile lumești în acest moment. Cum aș putea fi altfel, când văd atâția oameni cântându-și adormirea cu vorbe mieroase, lăudând numele Domnului, slăvind bunătatea și mila lui, dar fiind departe de oricare înțelegere a cuvântului său?

Cum să nu mă mâniez, când văd atăția lupi spurcați care predică unei turme oarbe, care se preface dibaci că trăiește pentru Cristos, dar uită mai întâi să moară pentru el?

(...) oricine îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, acela şi-o va salva. (Marcu 8:35)

Cum să nu mă întristez până la lacrimi, când cuvântul Domnului sădit în inima mea mustrează faptele neroditoare ale întunericului din ei (Efeseni 5:11Şi să nu aveţi părtăşie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustraţi-le.), când am mărturia întregii Biblii împotriva sărăciei spirituale în care se află, iar ei își întorc urechile de la adevăr (2 Timotei 4:4Și îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor abate spre fabulaţii.), ca nu cumva să audă și să creadă și Cristos să-i vindece (Fapte 28:27Fiindcă inima acestui popor s-a îngroşat, şi urechile lor sunt greoaie la auzire şi şi-au închis ochii; ca nu cumva să vadă cu ochii lor şi să audă cu urechile lor şi să înţeleagă cu inima lor şi să se întoarcă şi să îi vindec.)?

Cum să nu accept că majoritatea acestor fățarnici își vor găsi sfârșitul în furia de nestăvilit a Domnului, când profeții din Vechiul Testament s-au luptat cu generații întregi de îngâmfați și inimi împietrite care pretindeau că îi slujesc lui, când însuși Cristos, Mântuitorul meu, a murit la mâinile acestora pentru că le dădea pe față nedreptatea prin cuvintele și faptele sale?

Și cum, cititor drag, să nu fiu în suferință, când știu că prin acești oameni numele Domnului este blasfemiat printre neamuri (Romani 2:24Fiindcă prin voi este blasfemiat numele lui Dumnezeu între neamuri, aşa cum este scris.), la fel cum se întâmpla pe vremuri din cauza ipocriziei evreilor, și calea adevărului este vorbită de rău în lume (2 Petru 2:2Şi mulţi vor urma căile lor nimicitoare, din cauza cărora calea adevărului va fi vorbită de rău.), iar amăgiții continuă să-i binecuvânteze și să se alipească de ei?

Să nu te gândești că dacă cineva își umple peretele cu versete și citate despre Dumnezeu, acel om îl cunoaște câtuși de puțin, căci îți mărturisesc, ca cineva care-l cunoaște, n-au habar cu cine au de-a face; ar fi fost mai bine pentru aceștia să nu fi auzit niciodată de numele lui Cristos, decât să-l batjocorească în felul acesta. La fel cum oamenii etapează în oricare altă ramură a vieții, la fel o fac și fățarnicii; doar că ei etapează cu Cristos.

Sunt sigur că la prima vedere poate părea destul de ciudat. Cum adică să etapezi cu Cristos? Crescând într-un mediu arid, lipsit de pâine spirituală, hrăniți doar cu amăgire pastorală, devin ceea ce mănâncă. Astfel, acești amăgiți se dezvoltă înconjurați de barele unei cuști spirituale, în grupurile de suport pe care le denumesc biserici, credința lor deșartă infectând treptat și alte substraturi ale societății, ajungând în cele din urmă și pe rețelele de socializare, mediu propice pentru manifestarea egoismului și a trufiei fiecăruia.

Ei trăiesc din plin pentru Cristos, dar uită să moară pentru el. Ei îl mărturisesc pe Cristos, dar nu se leapădă de ei. Cu gura îl lingușesc, cu cuvintele îl măresc, cu faptele îl hulesc:

Ei mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu, dar în fapte îl neagă, fiind scârboşi şi neascultători şi sunt netrebnici pentru fiecare lucrare bună. (Titus 1:16)

Eu îngădui multe oamenilor, foarte multe, și mă rog Domnului să îmi dea acea dragoste creștină care desăvârșește. Doar că mi-e tare scârbă de lauda limbută și credința moartă, fără fapte (Iacov 2:17Aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură.). La vorbe-nainte, la fapte-napoi, luăm din Biblie ce e pentru noi, restul aruncăm la gunoi. Când cuvântul Domnului îi condamnă, aceștia fac fix ce făceau evreii: se îngâmfă, își împietresc inimile, batjocoresc, întorc spatele și, să iei aminte la ce-ți spun, dragul meu cititor, căci este doar o chestiune de timp până când vor pune mâna pe „pietre“ și vor începe să omoare pe cei care îi expun, crezând că astfel îi slujesc Domnului (Ioan 16:2(...) şi vine timpul că oricine vă ucide va gândi că îi face un serviciu lui Dumnezeu.); evreii au făcut-o, au făcut-o și o vor face și neamurile.

Eu nu scriu pentru farisei, cum nici Ioan și Cristos nu le-a predicat lor, ci i-a numit vipere, copii ai iadului și morminte văruite (tot capitolul 23 din Matei este o ocară adusă acestora). Nu scriu pentru amăgiții îngâmfați din bisericile lumești, căci aceștia confundă plăcerile trupești și cuvintele viclene cu harul dumnezeiesc. Eu nu ți-l vând pe Cristos și nu te momesc cu dulcegării despre ce minunat este să fii creștin, căci nu este. De multe ori mă găsesc aflându-mă în suferință, cu încercări cumplite, cu lacrimi șiroaie, cu durere aproape fizică (deși în acele momente ai prefera să te doară trupul, decât duhul, după cum este scris în Proverbe 18:14Duhul unui om îi va sprijini neputinţa, dar cine poate purta un duh rănit?), cu patimi, cu întristări, cu căderi.

Și te poți întreba: „Cine-ar vrea să treacă prin așa ceva?“ Iar eu, dragul meu, te-ntreb înapoi: „Cum altfel, când el a murit pentru noi?“ De aceea sunt mulți care trăiesc pentru Cristos, dar puțini care mor pentru el.

El trebuie să crească, dar eu să mă micşorez. (Ioan 3:30)

Înapoi Înainte