Pliant Festivalul Sighișoara Medievală 2017 (Sursa: Sighișoara Online)

Ediția a XXIV-a a festivalului medieval din Sighișoara a avut loc anul acesta în perioada 28-30 iulie, tema principală a acesteia fiind Taina curierului secret. Fiindcă am fost prezent la o bună parte din desfășurarea acestuia, m-am gândit să-ți ofer perspectiva mea asupra celor pe care le-am observat acolo, dar mai înainte de aceasta, o scurtă istorie personală.

Participarea la ediția festivalului din 2011

Acum șase ani de zile poposeam pentru a doua oară în viață în cetatea medievală Sighișoara pentru a participa la ediția a XIX-a a festivalului medieval. Vineri dimineață, pe 29 iulie, împreună cu viitoarea mea soție, am cules încă un cuplu și o fată de la locurile de întâlnire stabilite și astfel am pornit cu toții pe drumul lung ce ni se așternea în față. După mai bine de patru ore, ne aflam la intrarea în orașul pregătit de sărbătoare, având ca prim scop căutarea unui loc de cazare și potolirea rebeliunii stomacale ce avea de gând să răstoarne tronul rațiunii pentru a instaura regele ghiorțăitor.

Dispunând și de un buget destul de limitat (din câte îmi amintesc, maxim 80 de lei pe noapte), aveam să aflăm în curând că cei care ofereau cazare la un astfel de preț aveau toate camerele date, chiar și cu câteva luni înainte. Localnicii ne-au confirmat că, indiferent de preț, cam toată cetatea și locurile dimprejur erau ocupate.

În cele din urmă, am reușit să găsim o cazare la niște femei în vârstă, undeva la câțiva kilometri de Sighișoara, fiind nevoiți să luăm autobuzul pentru a ajunge în cetate, căci, pe lângă dorința șoferilor de a consuma băuturi alcoolice, nici nu prea aveai unde să parchezi mașina, traficul din jurul cetății asemănându-se cu ora de vârf din puturosul București.

Deși mâncasem și ne fâțâisem după cazare, am reușit să asistăm la ceea ce purta numele de Marea Paradă a Festivalului, coborând din autobuz lângă piața Hermann Oberth fix când alaiul festiv își începea peregrinarea prin oraș. Am rămas impresionați de multitudinea de cavaleri, unii dintre ei călare, domnițe, muzicanți și tot felul de alte personaje specifice erei medievale și, cel mai important, de entuziasmul lor.

Urcând în cetate, chiar dacă ne aflam la câțiva pași unii de alții, aproape că ne pierdeam în puhoiul de oameni care mai că făceau să geamă bătrânele pietre ale aleilor de-atâta zbucium. Corturile și zonele de expoziție ale ordinelor cavalerești se-ntindeau cât vedeai cu ochii, piețele erau până la refuz umplute de spectatori la multitudinea de scenete și spectacole care nu dădeau răgaz prafului să se-aștearnă la locu-i de zăbavă, cetatea era îmbrăcată de sărbătoare cu felurite stindarde și steme ancorate de clădirile peste care veacurile trecură precum o adiere lină, deasupra, pe culmi, în bătaia vremii, iar noi fugeam dintr-o parte într-alta pentru a gusta din toată splendoarea unui festival care avea atât de multe de oferit, încât timpul ne devenise un inchizitor nemilos.

Pentru că domnița oboseală tânjea după al sa prinț al somnului, am decis să nu stăm în oraș până târziu în noapte și să ne adăpostim la locul de odihnă mai devreme, dorind să ne trezim a doua zi de dimineață și sperând astfel că ne-om sătura de-atâta medievalitate o zi-ntreagă, urmând să plecăm duminică dimineața către Sibiu și-apoi către casă.

Țin minte și-acum tribunele amplasate în Piața Cetății și ploaia care s-a pornit în timpul unui piese de teatru atât de captivantă, încât a trebuit să simțim apa cum ne pătrunde până la piele pentru a pleca de-acolo, actorii continuându-și rolurile uzi leoarcă. Ceea ce m-a impresionat nu a fost neapărat subiectul piesei în sine, cât spectacolul pe care l-au oferit actorii prin dedicarea și pasiunea pe care o aveau pentru ceea ce făceau.

Din dorința de a fi un hronicar sârguincios, am căutat prin arhivele domeniului Internet și am aflat că tema ediției de atunci era Eroul medieval, fiind primul festival-spectacol și primul care se întindea pe cinci zile, iar piesa era prima producție proprie a unui festival medieval din România, reprezentând o adaptare a regizorului Liviu Pancu după legenda regelui Arthur. Nu știu următoarele ediții cum s-au desfășurat, dar se pare că am nimerit într-una dintre cele mai mărețe de până atunci.

Am plecat cu dorința de a ne reîntoarce pregătiți cum se cuvine pentru acest festival: cu cazare în cetate rezervată din timp și o pungă de galbeni mai dolofană. Cum s-a ivit ocazia în acest an, iată-mă întors în Sighișoara, împreună cu draga mea soție, după șase ani de zile.

Înapoi Înainte