Am realizat recent, sau, mai degrabă, mi s-a oferit realizarea, că omul poate urca trei trepte ale maturizării. Mulți rămân pe prima, puțini ajung pe-a doua, nici unul nu ajunge pe a treia, ci este purtat acolo, și vom vedea de ce la momentul potrivit; acum ne vom îndrepta atenția către prima.

Alegerea denumirii primei trepte îți poate părea puțin bizară și poate nu o consideri neapărat o maturizare, doar că în sinea ei reprezintă o etapă din viață prin care aproape toți trec, dar peste care puțini reușesc să treacă.

Treapta întâi: turma

Când copilul este integrat în societate, căci, în cele mai multe cazuri, nu cred că poate fi vorba despre o voință expresă a acestuia rezultată din conștientizarea actului în sine, se produce acea maturizare care apare odată cu colectivizarea sinelui încă neformat, manifestată prin dorința de apartenență la un grup, o mișcare, o tendință (trend), cum i se spune modern. Am ales să o numesc maturizare pentru că, intrând în contact cu alte idei, stiluri de viață și obiceiuri, copilul este scos din zona lui de confort și pus în fața unui amalgam confuz de gânduri, sentimente și opinii, el regăsindu-și echilibrul în fața acestei palete vibrante și terifiante prin adaptare, respingere sau biruință.

Dacă cei care ies învingători din tumultul social devin dintr-o dată copiii populari, restul încep a se comporta ca niște sateliți atrași de greutatea personalității popularilor, rezultând în acapararea lor în orbitele acestora. Fiind într-o continuă stare de anxietate declanșată de călătoria prin întunericul din jur și lipsindu-le un punct de reper, cei slabi caută un teren solid pe care să-și așeze conștiința răvășită. Găsind în copilul popular statornicia râvnită în vâltoarea și nesiguranța cumplită în care se află, devin astfel extensii ale voinței puternice emanate de către acesta, maturizându-se cu succes în turmă.

Aici se opresc majoritatea oamenilor. Oile, masele, adormiții, prostimea și multe alte invective adresate lor pe parcursul timpului, nu fac decât să reprezinte predispoziția acestora spre a fi conduși.

Aceștia sunt oamenii care fac ce fac toți ceilalți, argumentând sec că așa se face, se îmbracă după ce se poartă, se raportează constant la alții, își mulează comportamentul pentru a primi aprobarea celorlalți, își înfrânează părerile deranjante, au o fantastică și debilitantă supunere față de autoritate, ies în stradă la proteste mânați de copiii populari, votează fel și fel de non-valori doar pentru că triluiesc frumos și le fac cu ochiul, dându-le în felul acesta sentimentul de importanță care le lipsește cu desăvârșire, care răspund afirmativ, poate nu vocal, dar lăuntric și faptic sigur, la expresia capul plecat, sabia nu taie, și câte și mai câte.

Pe aceștia îi vei auzi spunând „facem și noi ce face lumea“, „să mergi să vezi ce face lumea“, „să te integrezi“, „merg unde merge și lumea“, „ca tot omul“, „faci și tu ce fac ceilalți copii“ și tot felul de alte astfel de exprimări care le trădează atitudinea servilă și submisivă.

Există mai multe tipuri de turme, după cum există și mai multe tipuri de animale. Astfel avem de-a face cu nărăvașii cai, blândele văcuțe, mândrele oi și curioasele capre, printre altele. La fel cum în lumea înconjurătoare, turmele își văd fiecare de treaba lor, având masculi alfa prin care se evidențiază ierarhia, tot așa și în viața de zi cu zi oamenii se comasează în grupuri, după cum îi este felul fiecăruia. Pentru a realiza coeziunea lor, este necesară intervenția ciobanului, care unește varietatea de turme într-un singur mănunchi, obținând unealta prin care cauzează schimbări sociale, nu de puține ori răsturând națiuni întregi cu susul în jos.

Caragiale aduna conștiința turmei într-o pătrunzătoare reprezentare a acesteia prin formularea personajului caricatură pe numele de Cetățeanul turmentat din schița O scrisoare pierdută, care, îmbătat fiind de vaporii ideologici, căuta acel lider care să-l trezească, cerând, parcă cu glasu-i tremurând, îndurare în a sa stupoare: „eu pentru cine votez?“ Fiți amabili, pe mine cine mă va conduce?

Caracterizați printr-o personalitate infantilă, aceștia se schimbă după cum bate vântul, în funcție de puterea de convingere a vorbitorului. La fel ca picăturile ce sunt adunate la un loc într-o furtună covârșitoare purtată de vânturile doctrinare (Efeseni 4:14Ca să nu mai fim copii, aruncaţi încoace şi încolo şi purtaţi de fiecare vânt de doctrină prin şiretlicul oamenilor şi prin viclenie iscusită, prin care pândesc să înşele;), turma preschimbă percepția realității și o subjugă propriei voințe, implicit voinței ciobanului, care, la rându-i, mănâncă resturile ce rămân de la ospățul boieresc.

Din păcate, efectul de turmă este atât de puternic, încât poate seduce și pe cei de pe treptele superioare câteodată. Se mai pot spune multe despre turmă, cărți întregi fiind dedicate acestui subiect pe de o parte fascinant, pe de altă parte cumplit de dureros și devastator.


Dacă te regăsești printre cele scrise mai sus, îmi pare rău pentru tine, intenția mea nu este să te ocărăsc, ci să-ți pun o oglindă în față, poate astfel îți vei da seama, măcar acolo puțintel, unde își au originile problemele tale și, implicit, întunericul care pune stăpânire pe pământ din ce în ce mai mult, ducând la tumultul națiunilor și multă suferință.

Cei care te exploatează nu ar reuși să o facă dacă nu ai avea vulnerabilități și nu ar exista ceva în tine care să te facă să rezonezi cu chemarea lor.

Treapta a doua: sinele

A doua treaptă nu am plasat-o astfel pentru că îmi doresc să transmit în vreun fel necesitatea urcării primei trepte pentru a ajunge pe aceasta, cum de altfel și-n viața de zi cu zi sunt unii care urcă câte două trepte de-odată, ci pentru că mulți din cei care ajung aici au fost la rândul lor în turmă cândva. Pe a doua treaptă se poate ajunge și direct, prin respingerea turmei sau, după cum este cazul copiilor populari, prin înfrângerea ei.

Treapta sinelui reprezintă renunțarea la dorința și impulsul de a trăi după cum vor alții, începând, de fapt, să trăiești după cum ești tu. Este momentul în care îți dai seama că ai fost manipulat, călcat în picioare, exploatat, purtat de valurile incertitudinii, înghesuit în staul cu restul turmei, aflat fiind la mâinile cârmaciului, și, realizarea formându-se în străfundurile rațiunii, decizi brusc să sari peste bord în apele reci ale realității.

La început vei fi la un paș de șoc hipotermic, lipsindu-ți căldura pe care înghesuiala turmei ți-o conferea, și vei lua multă apă în plămâni, neștiind nici să-noți, nici că nu știi a-nota. Valurile nu se vor domoli doar pentru că te-ai trezit acum să faci pe viteazul, ba din contră, se vor înverșuna și mai tare împotriva-ți, pedepsindu-te că ai îndrăznit să le sfidezi autoritatea.

Vei fi singur, copleșit de durere, neîndemânatic și confuz, deoarece va fi ca și cum toată viața te-ai fi uitat cruciș, iar acum claritatea imaginii te face să te pierzi în detalii. Vei avea tendința să te uiți înapoi la zilele cu soare, pe când prădătorii nu-ți dădeau târcoale, fiind în siguranță printre suratele tale. Gânduri deșarte ale unei primiri cu brațele deschise se vor forma în mintea ta îndurerată, ca și cum familia ar fi reîntregită prin întoarcerea ta în cireadă. Probabil că pe aici am pierdut turma, căci știu că nu prea are sens ce spun pentru cei care nu au ieșit încă de sub parul văcarului.

Tot pe a doua treaptă se regăsesc și cei care, fiind pătrunși de o altfel de conștiință, se ridică deasupra mugetelor și behăiturilor pentru a discerne cuvintele și a le așeza în propoziții ușor digerabile pentru ceilalți, această trăsătură lăuntrică, din păcate, neoferindu-le imunitate în fața veninului amăgirii, ci doar o rezistență sporită care necesită mai mult efort pentru a fi doborâți și ispite diferite pentru a fi conduși.

Nu de puține ori aceștia sunt dezgustați de turmă atunci când realizează că ceilalți le copiază valorile și ideile fără a le înțelege sau trăi cu adevărat. Trezindu-se în singurătatea mulțimii, fie devin cinici și încep să profite de capacitatea superioară de care dispun pentru a-și grebla vanitate de pe urma turmei, sau încep să caute în turmă pe cei asemeni lor, care pot fi scoși din jurul teicii, în speranța în care vor contribui la crearea unei supra-conștiințe capabilă de a discerne lumea înconjurătoare și a inversa în felul acesta cursul puterii.

Cât despre cei care resping turma încă de la bun început, aceștia sunt ciudații care ajung să fie batjocoriți de toată lumea, inclusiv de cei populari, disprețuind cu ardoare fățărnicia și intelectul precar al turmei, dar și pe copii populari care adună norodul în jurul lor, conduși fiind de falsa credință a unui mod de gândire deosebit, care merită admirat și replicat. Mulți dintre acești paria ajung să fie studiați și apreciați de către populari și, implicit, de către turmă, asta bineînțeles după moartea lor, ca nu cumva atitudinea lor față de restul să fie încurajată în vreun fel, fiindu-le adusă astfel o recunoaștere forțată asupra contribuțiilor de pe urma cărora toți ceilalți beneficiază.


Cei care ies din turmă, împreună cu cei care se ridică deasupra ei pentru a o conduce și cei care o resping, sunt la un moment dat străpunși de puternicul sentiment de trezire. Fiind pe a doua treaptă, deasupra majorității, trăiesc cu impresia unei clarități în percepție, lucru de altfel normal, dat fiind faptul că nu se uită cruciș, dar, deși poate părea absurd, pe aceștia nu-i pot numi treziți, ci, mai degrabă, semi-adormiți.

De ce semi-adormiți? Pentru că, treziți fiind din somn în bezna nopții, cred că formele neclare și imaginile înșelătoare sunt adevăruri grăitoare, că nu există ceva mai presus de starea lor de a fi, neputincioși fiind în a vedea calea vieții, căci ultima treaptă este ascunsă privirii și foarte înaltă, omul trebuind să-ntindă mâna pentru a-i fi luată și astfel treapta să fie urcată.

Există un motiv întemeiat pentru care Cristos spunea:

(...) Oricine voieşte să vină după mine, să se dezică de el însuşi şi să îşi ridice crucea şi să mă urmeze. (Marcu 8:34)

Dacă te-ai lepădat de turmă, ca de ceva ce nu-ți aparține, crezi că te poți lepăda de tine?

Înapoi Înainte