Dragul meu cititor,

Prin versetele și comentariile de mai jos, îmi doresc să-ți aduc mărturie despre minunata lucrare a Dumnezeului veșnic, care ne-a făcut cunoscută dragostea și mila sa prin cuvântul predicat prin evanghelie. Mă rog ca Domnul să-ți deschidă inima pentru a putea primi cuvintele sale dătătoare de viață.

Deoarece se spune: Astăzi, dacă veţi auzi vocea lui, nu vă împietriţi inimile ca în răzvrătire. (Evrei 3:15)

Dumnezeu te cheamă astăzi să-i asculți vocea, dar nu cu mintea, ci cu inima. Pe Dumnezeu nu-l poți descoperi prin cunoaștere, ci el ți se descoperă prin cuvântul său.

Fiindcă nu îmi este ruşine de evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede; întâi a iudeului şi de asemenea a grecului. (Romani 1:16)

Prin evanghelie (vestea bună), Dumnezeu ne descoperă lucrarea Fiului său care ne scăpa sufletele de moartea veșnică și prin care vom fi aduși în prezența sa pentru totdeauna. Evanghelia se primește prin credință și este universală, atât pentru evrei, cât și pentru neamuri (gentili sau greci).

Astfel credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu. (Romani 10:17)

Motivul pentru care Domnul te cheamă să-i asculți vocea este pentru a putea primi credința care îți salvează sufletul.

Iar fără credinţă este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel. (Evrei 11:6)

Dumnezeu nu se uită la faptele noastre bune, la realizări sau talente, ci cercetează inimile noastre pentru a vedea dacă sunt împietrite împotriva cuvântului său, astfel lipsindu-ne credința în el, sau dacă s-au deschis pentru a crede cu adevărat în el.

Dar noi suntem toţi ca un lucru necurat şi toate faptele noastre drepte sunt precum zdrenţe murdare; şi toţi ne ofilim ca o frunză; şi nelegiuirile noastre, ca vântul, ne-au dus. (Isaia 64:6)

Faptele noastre bune sunt înaintea Domnului sfânt ca zdrențele murdare, pentru că sunt întinate de păcatul prezent în trupurile noastre. De fiecare dată când vrem să-i demonstrăm Domnului că suntem oameni buni și nu merităm iadul, de tot atâtea ori ni se va adăuga la condamnare, pentru că îl facem mincinos pe cel care ne declară demni de moarte.

Ce atunci? Suntem mai buni decât ei? Nu, nicidecum; fiindcă noi am dovedit înainte, deopotrivă pe iudei şi pe greci, că toţi sunt sub păcat. (Romani 3:9)

Știm însă că oricâte spune legea, le spune celor sub lege; ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu. (Romani 3:19)

Fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu. (Romani 3:23)

Fiecare om, indiferent de locul unde s-a născut, de cum a fost crescut și de ce a făcut în această viață, are existența marcată de păcatul din trupul său și din această cauză nu poate sta în prezența unui Dumnezeu sfânt care judecă păcatul.

Oricine practică păcatul, de asemenea încalcă legea; căci păcatul este încălcarea legii. (1 Ioan 3:4)

Păcatele expuse prin legea Vechiului Testament se regăsesc și astăzi scrise în inimile noastre, conștiința acuzându-ne de fiecare dată când înfăptuim un păcat. Cu cât ne împietrim inimile mai mult împotriva acestei mărturii, atât interne, în ființa noastră, cât și externe, regăsită în paginile Bibliei, cu atât ne desenzibilizăm la păcat și astfel ajungem să ni se pară normal să trăim în păcat.

Și boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este legea. (1 Corinteni 15:56)

Moartea despre care se vorbește aici nu este cea fizică, trupească, ci cea care este cu mult mai înfricoșătoare decât simpla dispariție de pe pământ. Când Domnul i-a spus lui Adam că va muri dacă va încălca porunca de a nu mânca din fructul oprit, este evident că nu făcea referire la moartea fizică, căci altfel n-am mai fi fost aici.

Moartea spirituală vine din cauza păcatului care ne separă de Dumnezeu, izvorul vieții. Moartea spirituală este o stare de existență într-un chin continuu, fiind separați pentru totdeauna de Dumnezeu și suferind pedeapsa pentru încălcarea legii sale.

Apoi, după ce pofta a conceput, naşte păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naşte moarte. (Iacov 1:15)

Pofta trupească este cea care ne determină să trecem peste conștiința noastră și peste mărturia cuvântului Domnului pentru a ne satisface propriile porniri. Odată ce am dat curs acestei pofte, păcatul este înfăptuit și moartea ne așteaptă.

Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. (Ioan 3:19)

Marea problemă a unei inimi împietrite și a unei vieți trăite în păcat este momentul în care omul se întâlnește cu lumina și o respinge din cauza răutății propriei inimi care îl determină să continue spre a-și satisface poftele.

Pentru că mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi. (Romani 8:7)

Acesta este motivul pentru care îți spuneam că nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu prin mintea noastră, căci mintea căzută în păcat se luptă împotriva lui Dumnezeu și este imposibil a fi supusă lui, căutând în permanență să păcătuiască și preschimbându-ne în dușmani ai Domnului.

Dar eu vă spun: Iubiţi pe duşmanii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă folosesc cu dispreţ şi vă persecută. (Matei 5:44)

Domnul Isus Cristos este cel care ne poruncește să ne iubim dușmanii, căci și el și-a iubit dușmanii, pe noi, și și-a dat viața pentru ei, rugându-se pentru iertarea persecutorilor săi până și în acele momente cumplite când era răstignit pe cruce.

Căci, dacă, duşmani fiind, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi, vom fi salvaţi prin viaţa lui. (Romani 5:10)

Minunata afirmație a unor dușmani care sunt împăcați cu Dumnezeu prin moartea unui om nevinovat nu este deloc plăcută omului carnal care își dorește în continuare să păcătuiască, iar împăcarea cu Domnul ar pune capăt unei vieți trăite după bunul plac și după propriile pofte.

De asemenea, mândria ne face să găsim respingătoarea dragostea lui Dumnezeu prin care ne este expusă urâțenia și micimea înaintea sa, fiind numiți dușmani ai săi și totuși dându-și singurul Fiu pentru noi.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16)

Domnul Dumnezeu nu a lăsat lucrurile de izbeliște, ci și-a asumat creația prin trimiterea Fiului său în lume pentru a purta păcatele tuturor pe cruce, lăsând promisiunea vieții veșnice oricui crede în uimitoarea sa lucrare de regenerare și sfințire a omului.

Fiindcă Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el. (Ioan 3:17)

Domnul Isus Cristos nu a venit să condamne lumea, căci lumea deja era condamnată de către legea din Vechiul Testament, a cărei lucrare este prezentă în inimile tuturor, ci a venit să salveze omul de condamnarea venită din cauza păcatului.

Acesta este un cuvânt de încredere şi demn de toată acceptarea: Cristos Isus a venit în lume să salveze pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. (1 Timotei 1:15)

Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi, în aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

Dar mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc şi nu sacrificiu; fiindcă nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Matei 9:13)

Domnul Isus Cristos nu a venit să moară pentru a confirma dreptatea noastră, ci ca noi să nu plătim cu propriul suflet încălcarea legii lui Dumnezeu, pe care el a împlinit-o; de aceea spunea că nu cheamă pe cei drepți la pocăință, ci pe cei stricați.

Nu prin faptele dreptăţii pe care noi le-am făcut, ci conform milei sale el ne-a salvat, prin spălarea regenerării şi înnoirea Duhului Sfânt. (Titus 3:5)

Dar celui ce nu lucrează, ci crede în cel ce declară drept pe cel neevlavios, credinţa lui i se socoteşte pentru dreptate. (Romani 4:5)

Fiindcă prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă; şi aceasta nu din voi înşivă, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni. (Efeseni 2:8-9)

Mântuirea nu vine ca urmare a faptelor noastre bune, despre care am văzut mai sus ce părere are Dumnezeu, a religiozității fiecăruia sau a efortului nostru de a ne îndreptăți înaintea lui, ca și cum am încerca să compensăm pentru păcatele noastre, ci este un dar primit prin credința în cuvântul său.

Faptele sunt excluse: nu muncim pentru mântuire, nu ne împărtășim, nu ne spovedim, nu postim, nu mergem la biserică pentru mântuire și câte și mai câte alte ritualuri și tradiții țin oamenii în speranța în care vor fi declarați drepți.

Cuvântul Domnului este categoric: nimeni nu se va făli înaintea lui și nimeni nu va intra în împărăția cerului dacă nu crede în Isus Cristos, cel care a venit să declare drepți pe cei păcătoși, care prin propria sa dreptate s-a ridicat la cer, cel Drept și Sfânt al Domnului.

Harul lui Dumnezeu este favorul și bunăvoința sa de a ne ierta păcatele și a ne da Duhul Sfânt, care să fie cu noi în această lume până când o vom părăsi pentru a fi cu el. Spălarea regenerării se face exclusiv prin cuvântul său, prin evanghelie, în care se găsește puterea și dragostea lui Dumnezeu întru iertarea păcatelor noastre.

DE aceea, fiind declaraţi drepţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. (Romani 5:1)

Aşadar cu atât mai mult, fiind acum declaraţi drepţi prin sângele lui, vom fi salvaţi de la furie prin el. (Romani 5:9)

Omul este declarat drept și curat înaintea lui Dumnezeu doar prin credința sa în lucrarea Domnului Isus Cristos.

Furia se referă la judecata dreaptă a lui Dumnezeu care va fi adusă peste toate sufletele care refuză sacrificiul Fiului său, prin al cărui sânge ne sunt spălate păcatele, și care vor trebui să plătească cu propria viață pentru păcatele comise.

Şi, făcând pace prin sângele crucii lui, prin el să împace toate pentru el; prin el, fie cele de pe pământ, fie în cer. (Coloseni 1:20)

Sângele vărsat pe cruce de către Domnul Isus Cristos reprezintă ispășirea pentru păcatele noastre. Domnul Isus, fiind fără de păcat, a luat asupra sa păcatele lumii și le-a pironit pe cruce, îngropându-le definitiv, satisfăcând dreptatea lui Dumnezeu care cere o plată pentru ofense și deschizând calea mântuirii tuturor.

Că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus şi vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat dintre morţi, vei fi salvat. (Romani 10:9)

Fiindcă oricine va chema numele Domnului va fi salvat. (Romani 10:13)

Dumnezeu așteaptă ca tu să-i chemi numele în credință, urmând ca mai apoi să-ți descopere calea mântuirii prin Fiul său.

AȘADAR, acum nu este condamnare pentru cei în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului. (Romani 8:1)

Condamnarea este înlăturată pentru oricine crede în Domnul Isus Cristos și în lucrarea sa pe cruce, primind Duhul Sfânt ca o mărturie a credinței sale și ca pe o promisiune care va fi împlinită după ce viața din trup va fi trecut.

Fiecare este responsabil pentru propriile fapte și trebuie să plătească pentru fiecare păcat, dar cei care sunt în Isus Cristos și care au Duhul Sfânt în ei au fost absolviți de pedeapsă pentru că și-au pus încrederea în cel care îi spală de păcate și sfințește, aducând mărturie despre ei înșiși că sunt netrebnici și slăvind Mielul Domnului care a fost oferit ca substituit pentru sufletele lor.

Fiindcă legea Duhului vieţii în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:2)

Legea Duhului Sfânt abrogă legea păcatului sub care se află toți cei care nu sunt mântuiți. Prin darul mântuirii, omul este adus spiritual în regatul cerului, unde legea păcatului și a morții nu are nici un efect.

Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viaţa eternă prin Isus Cristos Domnul nostru. (Romani 6:23)

Dacă ne vom uita cu atenție la acest verset, vom vedea că este suficient un singur păcat pentru a fi condamnați la moarte. Domnul sfânt nu va trece cu vederea nici măcar un singur păcat; fiind perfect, nu are cum să își nege natura prin primirea în prezența sa a unor creaturi întinate.

Astfel, când această putrezire se va fi îmbrăcat cu neputrezire, şi acest muritor se va fi îmbrăcat cu nemurire, atunci va fi împlinit cuvântul scris: Moartea este înghiţită în victorie. (1 Corinteni 15:54)

Biruința pe care omul născut din nou, mântuit prin harul Domnului, o are în această lume nu se rezumă doar la înfrânarea poftelor trupești, ci implică însăși biruința morții spirituale. Toți vor fi preschimbați după moartea fizică: cei mântuiți vor fi îmbrăcați cu nemurire, iar cei blestemați vor fi aruncați în lacul de foc pentru a plăti pentru totdeauna prețul răzvrătirii lor.

Dar aşa cum este scris: Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, şi nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc. (1 Corinteni 2:9)

Ceea ce Dumnezeu le promite celor care îl iubesc și își pun încrederea în el este o lume nemaivăzută și nemaiauzită, pe care omul neregenerat nu o poate primi.

Fie ca Domnul Isus Cristos să se milostivească de tine și să te aducă la picioarele sale pentru a cunoaște pe cel care te-a iubit atât de mult, încât a ales să sufere pedeapsa cuvenită în locul tău, ca tu să primești viață veșnică alături de el.

Înapoi Înainte