Ioan 8:31-32Atunci Isus a spus iudeilor care au crezut în el: Dacă stăruiți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei; și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.

Adevărul vă va face liberi

Website de resurse creștine

Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până la separarea sufletului şi a duhului şi a încheieturilor şi a măduvei şi este cel ce discerne gândurile şi intenţiile inimii. (Evrei 4:12)

Versetul de față ne descoperă niște trăsături spirituale deosebite ale cuvântului Domnului, care este asemănat cu o sabie cu două tăișuri mai ascuțită decât orice corespondent lumesc pe care ni-l putem imagina.

Noi îl iubim pentru că întâi el ne-a iubit. (1 Ioan 4:19)

Apostolul Ioan ne descoperă o realitate despre dragostea de Dumnezeu pe care mulți nici măcar nu o conștientizează, căci dacă ar fi fost altfel, nu am fi avut atâtea bălării răsărite printre grânele Domnului.

Dragostea pe care i-o port Domnului nu a izvorât din inima mea pură și din dorința arzătoare de a veni la el. Dragostea mea pentru Dumnezeu este un răspuns la dragostea uriașă pe care el mi-o poartă și pe care nu o pot reflecta în toată splendoarea ei din cauza argintului întinat de zgură din care este alcătuită oglinda mea.

Nu oricine îmi spune: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerului; ci cel ce face voia Tatălui meu care este în cer. (Matei 7:21)

Cuvintele rostite de către Domnul Isus Cristos scot în evidență o problemă cu repercusiuni a căror gravitate nu poate fi exprimată prea bine în cuvinte. Domnul ne avertizează că în mulți oameni există o credință deșartă care se arată prin lingușeli și laudă limbută, dar care nu este conformă cu voia Tatălui, o credință care amăgește pe cei prinși în mreajele sale cu gândul că au viață veșnică, când de fapt sunt în continuare morți în păcat.

DACĂ nu zidește DOMNUL casa, în zadar muncesc cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte DOMNUL cetatea, în zadar veghează paznicul. (Psalmul 127:1)

Dacă Domnul nu mi-ar fi ținut căsnicia, ea s-ar fi destrămat de mult, căci prin mine și de la mine nu am putere să țin ceea ce nu-mi aparține. Nu eu sunt cel ce a orânduit de la început ca bărbatul să-și lase părinții și să se alipească de soția lui (Geneza 2:24De aceea un bărbat va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup.), cum nici eu nu sunt cel care a spus că ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă (Marcu 10:9De aceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.).

Soţiilor, supuneţi-vă propriilor voştri soţi, aşa cum este cuvenit în Domnul. (Coloseni 3:18)

Înainte de căderea omului, raportul de subordonare dintre Adam și Eva nu este foarte clar, singurul indiciu fiind mențiunea că femeia a fost făcută să-i fie bărbatului un ajutor potrivit pentru el (Geneza 2:18). Dacă acest lucru implică subordonare, rămâne de lămurit prin mai multă cercetare, dar un lucru este de necontestat: după cădere, raportul de subordonare devine evident.

»