Capitolul 11

Regatul cerului

Nu te teme, turmă mică, pentru că este buna plăcere a Tatălui vostru să vă dea împărăţia. (Luca 12:32)

Numeroasele promisiuni și profeții pe care Dumnezeu le rostește pe parcursul Bibliei sunt încununate în ultimele două capitole ale Revelației de către descrierea uimitoare a unei mici porțiuni din lumea nouă. Pe lângă acestea, Dumnezeu le promite celor care-și pun speranța în salvarea lui că vor fi peste măsură de bucuroși atunci când toate lucrurile se vor fi împlinit și această lume în care ne aflăm acum va fi dată uitării.

În acest ultim capitol, vom parcurge împreună câteva dintre promisiunile Domnului și ne vom uita puțin și peste felul în care va arăta cetatea de scaun a regatului cerului, în speranța în care vom putea câtuși de puțin să gustăm din dulceața următorului verset, care, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase din toată Biblia:

Dar aşa cum este scris: Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, şi nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc. (1 Corinteni 2:9)

Cei o mie de ani de domnie

Înainte de a intra în detaliile despre ceea ce va urma după ce această lume își va fi îndeplinit scopul, trebuie să-ți arăt mai întâi o curiozitate care să-ți ofere o perspectivă diferită asupra noțiunii de sfârșit al lumii și a celei de-a doua veniri a lui Cristos pe pământ. Din însăși expresia „a doua venire“ se poate extrage un înțeles cât se poate de simplu, care la rându-i este confirmat de Biblie: Isus Cristos va veni fizic încă o dată pe pământ. Această a doua venire are loc la sfârșitul unei perioade de judecată groaznică asupra lumii actuale, după care, într-un mod curios, vor urma o mie de ani de domnie:

(...) şi au trăit şi au domnit cu Cristos o mie de ani. Dar ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au terminat cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. (Revelația 20:4-5)

Contrar cu ceea ce vociferează masele fără discernământ spiritual, lumea nu se va sfârși în curând. Domnia de o mie de ani a lui Cristos pe pământ este menționată de șase ori la rând în capitolul 20 al Revelației, câte o dată în fiecare verset începând cu cel de-al doilea și terminând cu al șaptelea. Repetiția scoate la iveală ignoranța și amăgirea celor care cred că sfârșitul lumii va avea loc înainte ca Domnul să se întoarcă și să domnească peste această lume. La fel cum locuitorii unui regat s-ar revolta împotriva regelui lor, tot așa și această lume își hulește Regele și complotează înlăturarea lui de la putere, de parcă acest lucru ar legitima cumva rebeliunea și ar anula autoritatea lui peste regatul său.

Domnia de o mie de ani nu reprezintă împlinirea promisiunilor menționate la începutul capitolului, ci este mai degrabă un interludiu între lumea căzută în păcat și lumea nouă spirituală care îi va urma. În profețiile lui Isaia găsim câteva mențiuni despre această perioadă, care va fi caracterizată de o pace nemaiîntâlnită în istoria plină de violență a omenirii, totul datorită prezenței lui Cristos pe pământ:

Și el va judeca între naţiuni şi va mustra mulţi oameni; şi îşi vor bate din săbii fiare de plug şi din suliţele lor, prăjini de curăţat pomi; nu va ridica naţiune sabie împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul. (Isaia 2:4)
Şi lupul va locui cu mielul şi leopardul se va culca lângă ied; şi viţelul şi leul tânăr şi vitele îngrăşate împreună; şi un copilaş îi va conduce. Şi vaca şi ursul vor paşte, micuţii lor se vor culca împreună, şi leul va mânca paie ca boul. Şi sugarul se va juca la vizuina aspidei şi copilul înţărcat îşi va întinde mâna în vizuina năpârcii. Ei nu vor răni, nici nu vor distruge pe tot muntele meu sfânt, fiindcă pământul va fi plin de cunoaşterea DOMNULUI, precum apele acoperă marea. (Isaia 11:6-9)

Pentru că-mi doresc să fiu sincer cu tine, trebuie să-ți mărturisesc că încă nu înțeleg pe deplin această etapă a creației și, dacă este voia Domnului, voi reveni cu o legătură către lucrarea în care voi explica mai pe larg scopul ei, atunci când voi fi aflat mai multe. Tot ceea ce îți pot oferi în acest moment este o bănuială: având în vedere că domnia lui Cristos plină de pace va urma celei plină de violență a anticristului, probabil că va fi folosită de Dumnezeu pentru a demonstra diferența dintre un regat stabilit în dreptate și adevăr și restul tentativelor omenești izvorâte din ignoranță, minciuni și corupție, care vor culmina în eșecul cumplit al domniei fiarei despre care am discutat în capitolul despre profețiile din cartea Revelației.

Promisiunile Domnului

În cele ce urmează, o să-ți îndrept puțin atenția asupra promisiunilor făcute celor care vor face parte din lumea nouă. Deja am menționat în capitolul precedent despre locul pe care Domnul Isus spunea că îl pregătește pentru cei credincioși, așa că acum vom continua să descoperim ce dorește Dumnezeu să ne transmită despre acest loc. Dacă Domnul ne avertizează că sfârșitul tuturor celor care îl resping este o existență a suferinței continue, cei care vin la el vor avea parte de odihna lui.

Promisiunea odihnei

Fiindcă noi, care am crezut, intrăm în odihnă (...) (Evrei 4:3)

În timp ce majoritatea este preocupată cu trăit viața la maxim, Cristos le cere celor ce vor să vină la el să renunțe la ei (Matei 16:24Atunci Isus a spus discipolilor săi: Dacă cineva voieşte să vină după mine, să se dezică de el însuşi şi să îşi ridice crucea şi să mă urmeze.) și să moară în această viață pentru el, ca mai apoi el să le dea viață (Matei 16:25(...) oricine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va găsi.). Dacă stai bine să te gândești, slujitorii Domnului au ales să nu trăiască o viață trecătoare, în timp ce restul iau tot ce pot din singura lor viață; așadar, aceștia din urmă, trăindu-și viața, vor muri, iar cei care și-au pierdut viața pentru Cristos, vor trăi, fiind practic esența a ceea ce i-a spus Avraam celui ce ardea în iad:

Dar Avraam i-a spus: Fiule, aminteşte-ţi că tu în timpul vieţii tale, ai primit lucrurile tale bune şi tot aşa, Lazăr pe cele rele; dar acum este mângâiat, iar tu eşti chinuit. (Luca 16:25)

Domnul îți prezintă atât ție care citești, cât și tuturor oamenilor pe care i-a chemat pe parcursul timpului, o întrebare: alegi să te doară puțin acum, ca mai târziu să-ți fie bine, sau alegi să eviți pe cât poți durerea, ca mai apoi doar atât să cunoști? Situația este similară cu a unui om care evită să-și trateze problemele de sănătate pentru că fuge de durerea de moment, fiind copleșit de durere mai târziu când acele probleme se agravează și duc chiar la moartea lui. Așa și cu cei care aleargă după plăceri în viața aceasta trecătoare, evitând pe cât posibil conștientizarea durerii morții, puțini fiind cei care ascultă chemarea lui Cristos:

Veniţi la mine toţi cei ce munciţi şi sunteţi greu împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, pentru că eu sunt blând şi umil în inimă; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Fiindcă jugul meu este uşor şi sarcina mea este uşoară. (Matei 11:28-30)

Cristos nu promite credincioșilor în această viață belșug și desfătare, fericire și voie bună (Ioan 16:33(...) În lume veţi avea necaz; (...)), ci un jug și o cruce, dar care la sfârșitul vieții vor fi luate de pe umerii lor, pentru ca odihna Domnului să-i învăluiască, în timp ce peste ceilalți va fi turnată povara de neîndurat a morții veșnice. Deși binecuvântările din această viață sunt reale, eu fiind un martor al acestora, Dumnezeu nu momește pe nimeni cu promisiuni deșarte de abundență materială, pentru că scopul mântuirii nu este acela de a avea siguranța nemuririi ca să poți să te îmbuibi cu plăceri în continuare fără nici o grijă.

Promisiunea unei existențe fără suferință

O altă promisiune pe care Domnul le-o face copiilor săi, unge sufletul împovărat în anticiparea momentului când nu va mai exista suferință:

Şi Dumnezeu va şterge fiecare lacrimă de la ochii lor; şi nu va mai fi moarte, nici întristare, nici plângere, nici nu va mai fi durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus. (Revelația 21:4)

În această lume mizerabilă în care suntem uneori copleșiți de suferința personală și colectivă, aceste cuvinte par atât de străine urechilor noastre, pentru că până și intrarea noastră în lume se face prin suferință, iar părăsirea ei este la fel de tragică. La o analiză mai atentă a ecuației existenței umane, vom găsi că rezultatul ei este de multe ori negativ, iar acoladele care încadrează începutul și sfârșitul omului nu fac decât să confirme acest lucru. În disperarea noastră de a ne încărca pozitiv existența, nici măcar nu realizăm că însăși natura ne învață ceea ce Biblia spunea din antichitate:

Este mai bine să mergi la casa de jelire, decât să mergi la casa ospăţului, întrucât acela este sfârşitul tuturor oamenilor; şi cel viu îşi pune la inimă lucrul acesta. (...) Inima celui înţelept este în casa jelirii, dar inima celor proşti este în casa veseliei. (Eclesiastul 7:2, 4)

„Cum așa?“, te-ai putea întreba. Însăși natura îți dă o lecție, cititorul meu, despre aceste procese. Privește procesul de oxidare: când un atom își pierde un electron de pe orbită, intră într-o stare de dezechilibru din care caută cu disperare să iasă prin aducerea altui electron în orbita sa; acest dezechilibru îi conferă o reactivitate crescută. Electronul având sarcina negativă, însăși structura materiei îți aduce mărturie că a arunca negativul din viața ta îți produce un dezechilibru, de aceea cuvântul lui Dumnezeu spune că cei care stau în casa veseliei sunt proști, pentru că nu înțeleg lumea în care trăiesc. Eu cunosc destul de bine acest lucru, deoarece dacă ar fi existat o elită a prostiei, eu aș fi fost inițiat cu onoruri în sânul ei.

Încă un lucru de luat în considerare: depresia este posibil să fie rezultatul nefericit al tendinței de a aduce negativul în viața omului, mintea sabotându-se în intenția de a-și recâștiga echilibrul pierdut, la fel cum corpul își va lua din oase calciul care îi lipsește în desfășurarea proceselor interne. Ciudat, nu-i așa, ca fericirea să te întristeze.

Întristarea este mai bună decât râsul, pentru că prin întristarea înfăţişării inima este făcută mai bună. (Eclesiastul 7:3)

Domnul te cheamă la plâns și la jelire în această viață (Iacov 4:9Fiţi pătrunşi de durere şi jeliţi şi plângeţi; să vă fie râsul schimbat în jale şi bucuria în întristare;), la o inimă frântă și un duh căit, iar el îți promite că în lumea nouă, toată suferința va dispărea. Înțelepciunea vine în momentul în care realizezi că lumea curentă este una a întristării, plângerii și durerii (de aceea Domnul le numește lucrurile dintâi în versetul din Revelație), nu a veseliei și petrecerilor până târziu în noapte, a distracției de la problemele adevărate ale vieții. Suferi puțin acum și totul va trece mai târziu sau amâni durerea?

Ca o notă suplimentară

Înainte de a aborda și promisiunea din care voi tranzita către penultima parte a capitolului, dă-mi voie să-ți aduc la cunoștință că mai sunt multe alte promisiuni menționate pe parcursul Bibliei, iar unele dintre ele sunt dificil de interpretat și personal nu știu exact la ce se referă. Să-ți dau un exemplu:

(...) Celui ce învinge îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu. (Revelația 2:7)

Sunt numeroase alte versete care mă fac să cred că această promisiune nu se referă la mâncare în felul în care noi o percepem acum, printre care se numără și explicația lui Cristos oferită saducheilor, care, aplicând rațiunea lumească lucrurilor cerești, au ajuns la concluzia că nu există viață după moarte, poticnindu-se în astfel de interpretări:

Atunci saducheii, care spun nu este înviere, au venit la el şi l-au întrebat, spunând: Învăţătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele unui bărbat moare şi îşi lasă soţia şi nu lasă copii, fratele lui să ia pe soţia lui şi să ridice sămânţă fratelui său. Aşadar au fost şapte fraţi; şi primul a luat o soţie, şi, murind, nu a lăsat sămânţă. Și al doilea a luat-o şi a murit şi nici el nu a lăsat sămânţă; şi la fel al treilea. Și cei şapte au luat-o şi nu au lăsat sămânţă. La urma tuturor a murit şi femeia. La înviere aşadar, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi ea soţie? Fiindcă toţi cei şapte au avut-o de soţie. (Marcu 12:18-23)

Cristos le-a expus neghiobia prin următoarea revelație:

Și Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Fiindcă atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer. (Marcu 12:24-25)

Consider că acest exemplu este unul pertinent, pe baza căruia să formulez avertismentul de a nu interpreta lucruri spirituale, ca promisiunea de mai sus, prin percepția noastră lumească, căci putem ajunge la concluzii de-a dreptul prostești al unui rai în care bem, mâncăm, petrecem și ne uităm la filme, căzând în ridicolul și caricaturizarea despre care vorbeam în alt capitol.

Promisiunea moștenirii

(...) cel ce îşi pune încrederea în mine va stăpâni pământul şi va moşteni muntele meu sfânt; (Isaia 57:13)

Indiferent unde ne vom uita în Biblie, vom vedea că totul converge într-un fel sau altul către credința în Dumnezeu. Însăși natura unei promisiuni se bazează pe încrederea acordată celuilalt pentru înfăptuirea lucrurilor promise. În cazul de față, promisiunea este de-a dreptul surprinzătoare și cu atât mai greu de crezut cu cât ne uităm în jur și vedem un pământ devastat de lăcomie și ignoranță, printre această constatare strecurându-se subtila îndoială că s-ar putea ca în curând să nu mai rămână nimic de moștenit; și uite-așa atenționarea de mai sus parcă devine din ce în ce mai importantă.

Dacă despre moștenirea acestui pământ nu poate fi vorba, atunci cum rămâne cu muntele Domnului? Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a dezlega însemnătatea muntelui, aceasta evidențiindu-se prin versete ca următorul:

(...) la muntele meu sfânt Ierusalim, spune DOMNUL, (...) (Isaia 66:20)

Muntele sfânt al Domnului este însăși cetatea Ierusalim, acum un oraș extrem de controversat. Dacă Domnul ne promite pace și alinare în lumea nouă, atunci devine clar că Ierusalimul de acum nu are cum să fie împlinirea promisiunii, căci Domnul a spus că va face din acesta o piatră de poticnire pentru întreaga lume (Zaharia 12:3Și în acea zi voi face Ierusalimul o piatră grea pentru toate popoarele: toţi câţi se vor împovăra cu ea vor fi tăiaţi în bucăţi, deşi toate popoarele pământului se adună împotriva lui.). Vom vedea mai jos ce reprezintă acest pământ și munte, dar pentru moment să continuăm cu promisiunea moștenirii.

Un alt verset din cartea Revelației vine ca o completare a celui menționat deja, numindu-i pe cei care vor moșteni pământul împărați și preoți:

Şi ne-ai făcut Dumnezeului nostru, împăraţi şi preoţi; şi vom domni pe pământ. (Revelația 5:10)

Testamentul intrat în vigoare după moartea Domnului Isus (Evrei 10:17Fiindcă un testament intră în vigoare după ce oamenii sunt morţi, întrucât nu are nicio putere cât timp trăieşte testatorul.) dă numele colecției de scrieri numită Noul Testament. În cadrul acestuia se regăsește moștenirea lui Dumnezeu lăsată celor credincioși, care, după cum vom vedea din versetul următor, nu se rezumă doar la dreptul asupra unor pământuri și niște titulaturi. În primele capitole ale cărții Revelației, Domnul Isus rostește o serie de promisiuni pentru moștenitorii săi, ultima dintre ele fiind atât de profundă și minunată și cu o implicație de necuprins cu mintea, încât toată averea acestei lumi și a celei ce va urma nu o poate egala:

Celui ce învinge îi voi da să şadă cu mine pe tronul meu, aşa cum şi eu am învins şi şed cu Tatăl meu pe tronul lui. (Revelația 3:21)

Ceea ce Cristos le promite copiilor săi este însuși tronul lui Dumnezeu pe care dorește să-l uzurpe Satan, oferindu-i acestuia un motiv suficient de puternic pentru a căuta să ne distrugă, el folosindu-se de natura noastră păcătoasă cu scopul de a ne ține departe de Dumnezeu pentru a nu moșteni tronul la care poftește. Similar cu un rege lumesc care lasă moștenire urmașilor săi nu doar pământuri și averi, ci însuși dreptul de a conduce peste propria împărăție, Cristos lasă moștenire credincioșilor însuși regatul cerului.

Regatul cerului

Cu toate acestea, conform promisiunii lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea. (2 Petru 3:13)

Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu și-a exprimat intenția de a crea un pământ și un cer nou care să le înlocuiască pe cele de acum. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu nu a reușit să creeze din prima ceva bun (Geneză 1:31Şi Dumnezeu a văzut fiecare lucru pe care l-a făcut şi, iată, totul era foarte bun.), ci mai degrabă a îngăduit propriei creații să demonstreze că poate face ceva și mai bun. Din punctul lui de vedere, totul era foarte bun; dar a dat dreptul la opinii diferite, cerând totodată celor care consideră astfel nu doar să pălăvrăgească, ci să și demonstreze.

El ne aduce mărturie că în afara lui nu există viață și că vom muri pentru totdeauna, îndeamnându-ne să-l căutăm, dar în același timp a dat posibilitatea, atât îngerilor căzuți, cât și nouă, să găsim alt izvor al vieții în timpul pus la dispoziție. Exact ca la un examen: ori știi, ori te uiți pe pereți, profesorul neașteptându-te o eternitate, căci până la urmă are o familie de care trebuie să aibă grijă.

Căci, iată, eu fac noi ceruri şi un nou pământ, şi cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni în minte. (Isaia 65:17)

Examenul apropiindu-se de sfârșit, Profesorul urmează să se întoarcă în clasă. Deși le-a pus la dispoziție toate materialele necesare, elevii incompetenți nu au reușit să găsească răspunsul la întrebarea vieții, fiind într-un final picați. Astfel, va dărâma școala și va arunca elevii în întuneric, căci scopul acesteia va fi fost împlinit, făcând loc celor care au terminat examenul din timp și s-au pregătit pentru a păși în noua lume.

ȘI am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut; (...) (Revelația 21:1)

Această nouă lume va cuprinde regatul cerului, despre care Isus a vorbit în numeroase pilde și pe care îl așteaptă încă din vremuri demult apuse toți cei ce și-au pus încrederea în Domnul. Pentru o confirmare a acestui lucru, ne putem uita la Avraam și la fiul (Isaac) și nepotul său (Iacov), cărora li s-a promis țara Canaanului ca moștenire, dar care nu au primit-o în timpul vieții lor. Aceștia îl puteau considera pe Dumnezeu un mincinos și un amăgitor, dacă nu ar fi înțeles prin credință că adevărata moștenire nu se regăsește în această lume putredă:

Prin credinţă a locuit el temporar în ţara promisiunii, ca într-o ţară străină, locuind în corturi cu Isaac şi Iacob, co-moştenitori ai aceleiaşi promisiuni. Fiindcă el căuta o cetate care are temelii, al cărei ziditor şi făcător este Dumnezeu. (...) Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au şi fost convinşi despre ele, le-au şi îmbrăţişat şi au mărturisit că erau străini şi locuitori temporari pe pământ. Fiindcă toţi cei ce spun astfel de lucruri, arată clar că ei caută o patrie. (Evrei 11:9-10, 13-14)

Doar prin credință se poate înțelege că trupul și sângele nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:50Și aceasta spun, fraţilor, că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu; (...)), fiind motivul principal pentru care apostolul Pavel spunea că cei mântuiți vor fi schimbați (1 Corinteni 15:52(...) morţii vor fi înviaţi nepieritori, şi noi vom fi schimbaţi.). Din moment ce toată lumea va fi schimbată, omul va trebui și el schimbat pentru a fi conformat cu lucrurile noi pe care Dumnezeu le scoate din vistieria bunătății sale.

Revenind la regat, Avraam căuta o cetate spirituală făcută de însuși Dumnezeu, acesta având mărturia Domnului cu aproximativ 2000 de ani înainte ca el să ne-o descopere tuturor prin Revelația lui Ioan:

Şi m-a dus în duhul la un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea mare, Ierusalimul cel sfânt, coborând din cer de la Dumnezeu, având gloria lui Dumnezeu; (Revelația 21:10-11)

Noul Ierusalim: cetatea de scaun a regatului cerului

Haide să ne uităm puțin peste descrierea cetății pentru a-ți arăta că, chiar și după standardele omenești care nu pot cuprinde în totalitate semnificațiile ascunse ale cetății, ea este de-a dreptul impresionantă. Să calculăm în primul rând dimensiunea ei:

Şi cel ce vorbea cu mine avea o trestie de aur pentru a măsura cetatea şi porţile ei şi zidul ei. Iar cetatea se întinde în patru colţuri şi lungimea ei este tot atât ca lăţimea; şi a măsurat cetatea cu trestia, douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lăţimea şi înălţimea ei sunt egale. (Revelația 21:15-16)

Un stadiu (furlong în engleză) reprezintă aproximativ 201 metri (conform siteului Online Conversion). Dacă lungimea este egală cu lățimea, atunci avem latura unui pătrat de 12.000 * 201 = 2.412.000 metri, adică 2.412 km, ceea ce ar rezulta într-o uriașă arie de 5.817.744 km2; și ține cont că și înălțimea are aceeași dimensiune. Deși nu cred acest lucru din mai multe motive, chiar dacă numărul din verset reprezintă aria pătratului sau a cubului, rezultând într-o suprafață mai mică a cetății, mai este și următorul aspect de luat în considerare:

(...) iar cetatea era de aur pur, asemenea sticlei transparente. (...) şi strada cetăţii era aur pur, ca de sticlă transparentă. (Revelația 21:18, 21)

În plus:

  • un zid uriaș (Revelația 21:17Şi a măsurat zidul ei, o sută patruzeci şi patru de coţi (...)): un cot (cubit în engleză) are aproximativ 0,45 metri (conform siteului Online Conversion), rezultând într-un zid de 144 * 0,45 = 64,8 metri;
  • zidul este din jasp (Revelația 21:18Şi construcţia zidului ei era de jasp; (...)), iar temeliile lui sunt alcătuite din doisprezece tipuri de pietre prețioase (Revelația 21:19-20Şi temeliile zidului cetăţii erau înfrumuseţate cu toate felurile de pietre preţioase. Prima temelie era de jasp; a doua, safir; a treia, calcedonie; a patra, smarald; a cincea, sardonix; a şasea, sardiu; a şaptea, crisolit; a opta, beril; a noua, topaz; a zecea, crizopras; a unsprezecea, hiacint; a douăsprezecea, ametist.);
  • are doisprezece porți de perle (Revelația 21:21Şi cele douăsprezece porţi erau douăsprezece perle; fiecare dintre porţi era dintr-o singură perlă; (...)).

Luate împreună, cetatea este o capodoperă a bogăției și puterii cum nu a văzut vreodată această lume și nici nu va putea vreodată să construiască.

Pe lângă cetatea superbă a noului Ierusalim, Domnul le promite alor săi că el însuși va fi templul cetății (Revelația 21:22Şi nu am văzut templu în ea, fiindcă Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic şi Mielul sunt templul ei.) și lumina ei (Revelația 21:23Şi cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea, fiindcă gloria lui Dumnezeu a luminat-o şi Mielul este lumina ei.), porțile fiindu-i deschise în permanență (Revelația 21:25Şi nicidecum porţile ei nu se vor închide ziua, căci acolo nu va fi noapte.). Detaliile referitoare la cetate sunt singurele de acest fel pe care Domnul le oferă despre lumea nouă. Despre noul pământ ni se spune doar că nu va mai avea mare (Revelația 21:1(...) şi marea nu mai era.), restul lucrurilor, ca fauna, flora sau însuși universul, nefiind prezentate în nici un fel, iar acest lucru este de înțeles.

Până la urmă, cine vrea să creadă va crede oricum, având suficiente dovezi în lumea prezentă pentru a conștientiza existența Domnului și veridicitatea Bibliei, înțelegând astfel că dacă noul Ierusalim va arăta incredibil, cu atât mai mult Dumnezeu va împlini promisiunile într-un mod atât de spectaculos, încât nici măcar nu poate fi exprimat așa cum trebuie în limbile muritorilor.

Sfârșit

Iată-ne, dragul meu cititor, ajunși la final. În încheiere îți voi spune ceea ce le-a spus Moise israeliților după ce le-a prezentat blestemul și binecuvântarea:

Chem cerul şi pământul să mărturisească astăzi împotriva voastră, v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul; alege dar viaţa, ca să trăiţi deopotrivă tu şi sămânţa ta, ca să poţi iubi pe DOMNUL Dumnezeul tău şi să asculţi de vocea lui şi să te poţi alipi de el, pentru că el este viaţa ta şi lungimea zilelor tale (...) (Deuteronom 30:19-20)

Este în esență același lucru pe care îl rostește Cristos spre sfârșitul cărții Revelației:

Şi cel ce şedea pe tron, a spus: Iată, eu fac toate lucrurile noi. Şi mi-a spus: Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt adevărate şi credincioase. Şi mi-a zis: S-a făcut. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Eu îi voi da în dar celui însetat din izvorul apei vieţii. Cel ce învinge, va moşteni toate; şi eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul meu. Dar fricoşii şi cei care nu cred şi scârboşii şi ucigaşii şi curvarii şi vrăjitorii şi idolatrii şi toţi mincinoşii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc şi pucioasă, care este a doua moarte. (Revelația 21:5-8)

Pe parcursul cărții ți-am adus la cunoștință binecuvântarea și blestemul: alege.

Dragul meu cititor, rugăciunea mea pentru tine este ca Domnul să îți arate milă și să aibă compasiune pentru sufletul tău și să te cheme din întuneric în glorioasa sa lumină.

Trezeşte-te, tu, care dormi, şi scoală-te dintre morţi şi Cristos îţi va da lumină. (Efeseni 5:14)

Rogu-te, așadar, să-ți deschizi urechile, pentru a putea auzi vocea care te cheamă din cer, și inima, pentru a răspunde chemării sale, ca să scapi din această lume blestemată și să ai partea ta în lumea nouă. De-abia aștept să ne vedem acolo, dar până atunci:

Domnul să te binecuvânteze!

Înapoi