Fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu. (Romani 3:23)

Acest verset vine ca un rezumat vădit și necruțător a toată mărturia lui Dumnezeu împotriva omului: nu există nici unul care să nu fi păcătuit înaintea lui. Din primele pagini ale Bibliei și până în ultimele, judecata este unul din cele două laitmotive biblice, care, din păcate pentru sufletele oamenilor, este ignorat cu desăvârșire și opus cu violență de către masele învrăjbite împotriva imutabilității acestei declarații. Asemeni unor copii răzvrătiți care nu vor să asculte de părinți, oamenii au dus o luptă de necâștigat cu acest postulat pe parcursul istoriei, căpătând aceleași conotații de nereușită ca cele ale unei pietre care s-ar opune din căderea sa spre pământ, ca și cum gravitația ar dispărea prin propria-i voință.

Fiindcă plata păcatului este moartea; (...) (Romani 6:23)

În acest verset este reprezentată tragedia existenței umane și totodată cauza acelui înfricoșător și inevitabil moment din viața fiecăruia: moartea din cauza păcatului. Pentru a scăpa de realitatea tulburătoare a morții care ne urmărește la fiecare pas, oamenii au ales diferite metode pe parcursul timpului, de la a se amăgi crezând că prin meritele lor vor intra în locul paradisiac din imaginația fiecăruia, la o contopire cu niște energii ambigue a căror natură nimeni nu o înțelege, până la o negare completă a oricărei existențe după moarte sau chiar ignorare hotărâtă și asumare a unui stil de viață hedonist bazat pe maxima carpe diem. Indiferent de paleta de amăgiri multicolor fațetată și delicios de plăcută minții, amăreala realității sumbre monocromatice a iadului care arde sub picioarele noastre este greu de gustat și înghițit pentru noi, așa că alegem să ne desfătăm cu desmierdările lumii temporale, transpunând în etern profanul acesteia. Astfel am ajuns să caricaturizăm raiul, iadul, moartea, diavolul și pe Dumnezeu în tentativa noastră puerilă de a numi mâzgâlelile unui copil netalentat opere de artă, scăpând din vedere agonia și continuitatea morții.

Cu greutatea ce m-apasă atunci când vorbesc de astfel de lucruri și încercând să nu pătrund prea mult cu gândul durerea morții, ca nu cumva să mă sufoc de plâns și să mă-nec în lacrimi, dar cu convingerea de netăgăduit în dreptatea lui Dumnezeu, purced cu hotărâre spre a-ți arăta lucrurile pe care știu că trebuie să le auzi și despre care știu că sunt pentru majoritatea ofensatoare. Înainte de a înțelege ce este păcatul, trebuie mai întâi să cunoști o trăsătură deosebit de importantă a Domnului.

Judecător a tot pământul

Departe de tine fie să faci astfel, să ucizi pe cel drept cu cel stricat şi cel drept să fie ca cel stricat, departe de tine fie aceasta. Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ? (Geneza 18:25)

Vei găsi în paginile Bibliei un lucru puțin ciudat în ceea ce privește numele persoanelor. În zilele noastre, copii poartă nume alese de către părinți pe niște criterii superficiale, neținând cont de vreo însemnătate anume, deși acestea au fiecare câte un înțeles în spatele lor. Cu totul alta este situația numelor biblice, care dețin în componența lor trăsătura principală a celor care le poartă. Haide să-ți dau câteva exemple:

  • Adam: adama în ebraică înseamnă pământ (Geneza 2:7Şi DOMNUL Dumnezeu l-a format pe om din ţărâna pământului (...));
  • Eva: viață, pentru că este mama a toată suflarea omenească (Geneza 3:20Şi Adam i-a dat soţiei sale numele Eva, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.);
  • Iosif: va adăuga (Geneza 30:24Şi i-a pus numele Iosif şi a spus: DOMNUL îmi va adăuga un alt fiu.);
  • Barnaba: fiul mângâierii. (Fapte 4:36Și Iose, care a fost supranumit de apostoli Barnaba, (care este, fiind tradus, Fiul mângâierii,) (...))

În acest fel, trăsăturile principale ale Domnului ne sunt descoperite prin titulaturi scrise cu majusculă, dintre care face parte și cea de Judecător. O altă titulatură corelată cu aceasta și de o la fel de mare importanță este cea de Împărat:

(...) fiindcă eu sunt un mare Împărat, spune DOMNUL oştirilor, şi numele meu este înspăimântător printre păgâni. (Maleahi 1:14)

Pe vremea monarhiilor, este cunoscut faptul că împărații dețineau ultimul cuvânt în materie de judecată, ducând asupra lor autoritatea supremă în regat. Cum în cazul de față vorbim despre Creatorul cerului și al pământului, titulaturile de judecător și împărat conferă Domnului autoritatea finală și dreptul de a judeca toată creația.

Prin versete ca cele de mai sus, Dumnezeu se descoperă în cuvântul său ca fiind cel care va judeca toți oamenii care au trăit vreodată pe acest pământ. Dar nu va fi orice fel de judecată, ci o judecată făcută în dreptate și adevăr:

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul; să urle marea şi plinătatea ei. Să se bucure câmpul şi tot ce este în el, atunci toţi copacii pădurii se vor bucura, înaintea DOMNULUI, căci el vine, căci el vine să judece pământul, el va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu adevărul său. (Psalmul 96:11-13)

Îngăduie-mi o mică paranteză pentru a aduce în prim plan un lucru important. Asemeni unui copil arogant și rebel care își privește părinții cu dispreț, oamenilor nu le place să li se spună că greșesc în felul lor de a gândi și a se purta. În același fel în care copilul îngâmfat își va da ochii peste cap atunci când este mustrat, provocând dezgustul și iritarea adulților din jurul său, la rândul nostru și noi facem același lucru atunci când suntem mustrați de către Dumnezeu. Din această cauză, preferăm să vedem doar o singură trăsătură a Domnului, aceea de Tată, concentrându-ne doar pe faptul că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16(...) Dumnezeu este dragoste; (...)), raționalizând că noi nu ne-am alunga copii de lângă noi, astfel reușind cu succes, printr-un efort intelectual precar, să reducem divinitatea la înțelegerea noastră limitată a felului în care ar trebui să decurgă lucrurile. Ba mai mult de-atât, îl reducem pe Dumnezeu la această caricatură unilaterală prin care îi scoatem în evidență doar trăsătura care ne convine nouă cel mai mult, ignorând restul mesajului biblic, care mesaj este foarte greu de dus.

Probabil te-ai simți ofensat dacă, fiind angajat, familia și prietenii te-ar descrie doar ca angajatul la firma cutare; sau, fiind student, lumea te-ar cunoaște doar ca studentul la facultatea respectivă. Cum ți s-ar părea ca, părinte fiind, oamenii să te vadă doar ca tatăl sau mama copilului tău? Ești o ființă definită doar de o singură trăsătură sau ești un amalgam de trăiri, rațiuni, experiențe și statuturi sociale? Dacă te-ai simți jignit ca cineva să te definească doar printr-o singură trăsătură, restul ignorându-le pentru că, să spunem, ești un artist talentat și acel cineva nu vrea să recunoască asta, atunci de ce ai impresia că cel care ți-a conturat sentimentele nu s-ar simți la fel de jignit de interpretarea ta simplistă a complexității ființei sale?

Să revenim. Poate te întrebi ce sens are toată această judecată și ce scop împlinește ea. Haide să-ți aduc puțin în vedere felul în care funcționează lucrurile în societatea noastră în speranța că, prin compararea cu lumea pe care o înțelegi, te vei transpune cu mintea și în lumea nevăzută pe care încerc să ți-o aduc în prim plan.

Să luăm următoarea situație: ești angajat la o firmă cu un program de lucru clar definit, ca de altfel mulți alții în acest moment. Ai semnat un contract prin care îți iei angajamentul respectării acestui program, plus al altor atribuții specifice postului tău, în schimbul muncii prestate primind o sumă de bani. La începutul lunii trebuie să ți se dea salariul, dar te trezești că angajatorul nu vrea să te plătească pentru că vrea să te exploateze. Ce-ai face într-o astfel de situație? Ai apela la instituțiile abilitate care, în urma unei anchete (judecată), vor emite o hotărâre (sentință), prin care vor obliga angajatorul să-ți plătească suma datorată. Dar de ce ți se pare normal acest lucru? De ce trebuie să existe astfel de instituții care să facă dreptate? De ce nu poți accepta faptul că angajatorul tău a fost isteț și te-a exploatat, iar tu ai fost lipsit de înțelepciune și ai fost folosit? De ce trebuie să cauți dreptatea și nu poți trece mai departe, ridicând din umeri și acceptând că asta este viața?

Îți prezint altă situație, de data aceasta dorind să privești din exterior: un om își vedea liniștit de treaba lui, când dintr-o dată se năpustește asupra sa un individ violent, care îl ia la bătaie, îi fură banii și lucrurile de valoare și îl lasă prăbușit în plină stradă. Ce ar trebui să se întâmple cu cel care a făcut acest lucru? Să fie prins de poliție, judecat și aruncat în închisoare, corect? Dar, încă o dată, de ce trebuie pedepsit? Până la urmă, cel care a fost bătut și prădat a fost mai slab și așa merita; în legea junglei, prădătorul nu este prins de către poliție și judecat pentru că a omorât prada. De ce nu i se dau lauri celui care a prădat, pentru că a fost mai puternic și mai curajos decât victima lui?

În ambele situații, este vorba despre o răutate care trebuie judecată. Motivul pentru care trebuie judecată este pentru că a adus o ofensă ordinii și a provocat un rău cuiva, o nedreptate. Dacă te vei uita atent la toată structura socială, vei vedea că motivul pentru care această societate încă stă în picioare se datorează existenței unui minim de dreptate în ea. Te poți încrede în angajator că îți va da banii după o lună de muncă, poți avea siguranța că dacă vei ieși pe stradă, nu o să-ți dea nimeni în cap în primii câțiva pași făcuți, mașinile merg în continuare pe sensul lor și stau la semafor...ordine. Abaterea de la ordine trebuie pedepsită pentru că amenință însăși structura socială. Dar aici am vorbit doar de ordinea lumească și ți-am oferit, și o să continui să-ți ofer astfel de paralele, din același motiv pentru care Isus vorbea în pilde și lui Moise i s-au dat instrucțiuni clare pentru a face cortul și instrumentele slujirii (Exodul 25:9Conform cu tot ceea ce îţi arăt, după modelul tabernacolului şi după modelul tuturor uneltelor din el, chiar aşa să îl faceţi.), fiind în esență ceea ce următorul verset vrea să transmită:

Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creaţia lumii sunt văzute clar, fiind înţelese prin lucrurile făcute (...) (Romani 1:20)

Lumea văzută a fost făcută după tiparul celei nevăzute și motivul pentru care tu găsești în tine o dorință irezistibilă pentru a ți se face dreptate și pentru care suferi teribil atunci când vezi că scapă nepedepsiți cei care au făcut atât de mult rău oamenilor, este același pentru care Dumnezeu trebuie să te judece: i-ai adus o ofensă ordinii impuse de el și ai cauzat un dezechilibru în lumea spirituală, acest dezechilibru revărsându-se în lumea fizică din jurul tău, motiv pentru care se impune o judecată și o sentință. La fel cum acel angajator nu poate fi lăsat să continue în nedreptate și animalul care l-a bătut și prădat pe acel om nu poate fi lăsat în libertate să continue să nenorocească pe alții, în același mod nici tu nu poți fi lăsat să umbli liber în lumea spirituală având păcatul asupra ta. Acest raționament impune o lămurire suplimentară asupra naturii păcatului.

Ce este păcatul?

Orice nedreptate este păcat (...) (I Ioan 5:17)

Dacă ai impresia că ideea centrală a Bibliei este lupta dintre Dumnezeu și diavol pentru sufletele oamenilor, nu pot decât să-ți aduc la cunoștință falsitatea acesteia. De fapt, această luptă este rezultatul adevăratei cauze a distrugerii creației din cauza păcatului, însuși diavolul fiind purtat de propriile pofte în răzvrătirea lui împotriva Domnului (1 Ioan 3:8Cel ce practică păcatul este din diavolul; fiindcă diavolul păcătuieşte de la început (...)).

În deschiderea discuției despre păcat, unde altundeva ne putem uita pentru a discerne ce este păcatul, decât la cel care a păcătuit întâia oară: Lucifer. În Biblie găsim două paragrafe în cadrul a două capitole (Isaia 14 și Ezechiel 28) care descriu atât frumusețea și onoarea care îmbrăca odată pe Lucifer, cât și judecata Domnului împotriva lui și motivul căderii acestuia. Haide să ne uităm peste versetele de mai jos pentru a vedea cuvintele frumoase folosite de către Dumnezeu pentru a-l descrie pe cel ce avea să-i devină dușman:

Tu sigilezi măsura desăvârşirii, plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Tu erai în Eden grădina lui Dumnezeu; fiecare piatră preţioasă era acoperitoarea ta: sardonixul, topazul şi diamantul, berilul, onixul şi iaspisul, safirul, smaraldul şi rubinul şi aurul; măiestria tamburinelor tale şi a fluierelor tale era pregătită în tine în ziua când ai fost creat. Tu eşti heruvimul uns care acoperă; şi eu te-am pus astfel; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; ai umblat în sus şi în jos prin mijlocul pietrelor de foc. Tu erai desăvârşit în căile tale din ziua când ai fost creat (...) (Ezechiel 28:12-15)

Dumnezeu l-a creat pe Lucifer în înțelepciunea lui și după bunul său plac, acesta purtând mărturia Domnului ca fiind desăvârșit în frumusețe. O mărturie similară poartă și întreaga creație la sfârșitul celor șase zile (Geneza 1:31Şi Dumnezeu a văzut fiecare lucru pe care l-a făcut şi, iată, totul era foarte bun. (...)). Dar, el nu s-a mulțumit cu ceea ce avea:

(...) până când nelegiuire a fost găsită în tine. Prin mulţimea mărfurilor tale, ei ţi-au umplut mijlocul cu violenţă şi tu ai păcătuit (...) Inima ta a fost înălţată din cauza frumuseţii tale; tu ţi-ai corupt înţelepciunea datorită strălucirii tale; (...) (Ezechiel 28:15-17)

Mândria este izvorul păcatului. Prin mândrie omul, la fel ca Lucifer, se ridică pe sine împotriva înțelepciunii Domnului și a ordinii impuse de el, crezând că felul în care el își alege să-și trăiască viața este așa cum trebuie să fie și nimeni nu are dreptul să-l judece pentru acest lucru. Lucifer, în nebunia lui, intenționează să uzurpe tronul lui Dumnezeu:

Fiindcă ai spus în inima ta: Eu mă voi înălţa la cer, îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, voi şedea de asemenea pe muntele adunării, în părţile de nord; eu mă voi înălţa deasupra înălţimilor norilor, voi fi ca Cel Preaînalt. (Isaia 14:13-14)

Lucifer nu s-a mulțumit cu faptul că era perfect, creat cu măiestrie de către un Dumnezeu iubitor, onorat peste măsură prin voia Domnului pentru a-i fi acoperământ (Ezechiel 28:14Tu eşti heruvimul uns care acoperă; şi eu te-am pus astfel; (...)), cum nici noi nu suntem niciodată satisfăcuți de lucrurile deșarte pe care ni le dorim în mod constant.

Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă şi ademenit. Apoi, după ce pofta a conceput, naşte păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naşte moarte. (Iacov 1:14-15)

Păcatul este rezultatul propriei pofte. La fel cum Lucifer a poftit la tronul Domnului și Eva a poftit la aparenta înțelepciune dată de către fructul interzis, la fel și noi poftim la nevasta, copii, bogăția, renumele, inteligența, funcția și talentul altuia, poftim să avem preeminență printre ceilalți, să fim în centrul atenției, acoperiți cu onoarea trecătoare a oamenilor, să ne distrăm și să uităm de griji prin petreceri îmbibate în băutură și droguri, îmbuibându-ne cu mâncare până la refuz, și multe altele asemenea acestora. Tot în același mod, ne corupem darurile date de către Dumnezeu pentru a ne atinge țelurile deșarte, fie că ne folosim de vorbe lingușitoare pentru a amăgi femeile sau bărbații în patul nostru, sau pentru a crea intrigi de pe urma cărora să ne tragem foloase, ori ne vorbim de rău pentru a ne face singuri mai drepți în ochii noștri, fie să întindem mâna pentru a lua ce nu este al nostru de drept sau, în cazurile cele mai tragice, să curmăm viața celui care ne este potrivnic. Cunoașterea acestor nelegiuri vine din conștiința noastră, care de cele mai multe ori rage din toți rărunchii pentru a ne trezi din fantasmagoria închipuirii noastre, fiind martorul nostru împotriva coruperii pe care o lucrăm pe pământ. Iar noi, ca niște spadasini iscusiți, o străpungem cu interpretări și justificări personale, până când, căzută rănită la pământ, măcar pentru moment nu ne va mai deranja din înfăptuirea păcatului pe care ni l-am propus.

De aceea când neamurile, care nu au legea, fac prin natură lucrurile cuprinse în lege, aceştia, neavând legea, îşi sunt lor înşişi lege; Aceştia arată lucrarea legii scrisă în inimile lor, conştiinţa lor de asemenea aducând mărturie şi gândurile lor, în acelaşi timp acuzându-se sau scuzându-se unele pe altele (Romani 2:14-15)

Fără a intra în detalii despre lege, îți voi spune sumar că aceasta cuprinde și cele zece porunci pe care Domnul le-a rostit în urechile evreilor în Vechiul Testament (Exodul 20). Da, acele zece porunci pe care le știi foarte bine dinainte să fi cunoscut că erau scrise undeva într-o carte ca mărturie împotriva tuturor oamenilor, poruncile fiind scrise în inima ta, conștiința aducându-ți mărturie în momentul încălcării lor atunci când, copil fiind, realizai pentru prima dată că ai spus o minciună, că ai vrut să-i faci rău cuiva sau că nu ți-ai ascultat părinții. Conștiința a continuat pe parcursul vieții să-ți aducă mărturie împotriva faptelor tale nelegiute, chiar și atunci când te trezeai dintr-o beție a doua zi și nu mai știai ce ai făcut, atunci când pofteai la toate fetele sau băieții de pe stradă pentru a satisface dorințele arzătoare ale inimii tale căzute, când doreai răul cuiva sau chiar când îți vorbeai de rău prietenii și îți denigrai părinții în fața altora.

Dar, tot timpul ai găsit scuze să ignori aceste acuze și, odată cu trecerea vremii, ai ajuns să-ți găsești plăcerea în ceea ce ți se părea de neînfăptuit în trecut. Te-ai lăsat pradă amăgirii lumești care îți spune că este în regulă să-ți omori copilul prin avort, că sexul este o distracție socială la care toată lumea trebuie să participe pentru sănătatea tuturor, că este o luptă pentru libertate ca un bărbat să facă sex cu alt bărbat, că nu este nimic rău în a te distra cu băieții până pici sub masă, că doar n-o faci în fiecare zi, că barfa este felul în care se leagă relațiile, că furtul este acceptabil dacă persoana prădată oricum are mai mulți bani decât are ce face cu ei, că este normal să te uiți la femei dezbrăcate și să vorbești lucruri spurcate deghizate în bancuri și glumițe inofensive, ba chiar că nu este nimic în neregulă să privești crime, scene de sex și discuții deplorabile în multitudinea de filme la care te uiți și chiar să participi cu emoție la ele prin jocurile pe calculator, scuzându-te, după cum spune și versetul de mai sus, că este doar ceva imaginar. Și totuși, această lege scrisă în inima ta stă ca mărturie împotriva ta.

Oricine practică păcatul, de asemenea încalcă legea; căci păcatul este încălcarea legii. (1 Ioan 3:4)

Iată-ne, dragul meu cititor, ajunși la finalul explicării noțiunii de păcat. Păcatul este încălcarea legii, rezultatul poftei proprii, izvorâte din mândrie. Din mândria noastră nu vrem să recunoaștem că poftim pe ascuns la tot felul de spurcăciuni și ne facem vinovați de încălcarea legii lui Dumnezeu. Tot din această mândrie ies aceste spurcăciuni, pe care ni le asumăm îndreptățiți fiind în proprii ochi, răzvrătiți împotriva legii lui Dumnezeu, și cărora le găsim motivații care mai de care mai impresionante din punct de vedere al efortului cumplit irosit în tentativa de justificare a lor. Ne jucăm de-a prietenii, de-a familia și de-a dragostea în acest cabaret social penibil, purtând asupra noastră condamnarea lui Dumnezeu pentru ipocrizia care zace în fiecare dintre noi.

La fel cum un criminal care a încălcat legea lumească va fi vânat de către niște autorități însetate de dreptate până când va plăti toate cele de care se face vinovat, la fel fiecare dintre noi suntem vinovați de încălcarea legii dumnezeiești, fiind vânați de moarte la orice pas pentru a suferi plata propriilor fapte. Suntem niște criminali lăsați în libertate până la momentul în care se va trage linia care ne va separa sufletul de trup prin moarte, urmând să plătim pentru fiecare încălcare a acestei legi, căci se evidențiază în cuvântul Domnului faptul că, la momentul rostirii poruncii pentru a nu mânca din fructul oprit, Dumnezeu nu se referea la moartea fizică ca urmare a încălcării acesteia, căci altfel Eva ar fi murit pe loc și Adam încă era în Eden. Dar ei, fiind izgoniți din grădina Domnului, au continuat în trup până când au fost răpuși de moartea fizică, urmând să-și aștepte judecata care vine după aceasta:

Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceasta, judecata (Evrei 9:27)

Dacă te vei uita în jurul tău cu o inimă sinceră, vei vedea că toată creația este supusă legilor lui Dumnezeu. El a dat legea gravitației ca să putem avea o statornicie pe pământ, legile frecării să nu alunece totul de sub noi, legile mișcării pentru a ne deplasa prin lume, legile atracției pentru a putea modela materia după bunul nostru plac și o multitudine de limite și îngrădiri stabilite de alte asemenea legi pentru ca noi să avem siguranța unei stabilități în viața de zi cu zi, certitudine în cercetarea creației și capacitatea de a discerne înțelepciunea Creatorului în ordinea din jurul nostru. Întregul psalm 104 este dedicat acestei ordini uluitoare pe care Dumnezeu a orânduit-o pe pământ.

Dumnezeu a făcut toate lucrurile după bunul său plac, aceste lucruri aducând mărturie înțelepciunii, dragostei și atenției sale pentru creația proprie. Gândește-te că același Dumnezeu care ți-a dat plăcerea mâncării și frumusețea florilor, putea foarte ușor să creeze o lume sumbră și tristă, în care creșteau doar mărăcini și în care toată mâncarea avea gust de cauciuc opărit, iar împreunarea dintre un soț și o soție să fie asemeni unei dureri de măsea. Dar n-a făcut-o, pentru că este un Domn iubitor și frumos (Psalmul 29:2Daţi DOMNULUI gloria datorată numelui său; închinaţi-vă DOMNULUI în frumuseţea sfinţeniei.), care nu își dorește ca propria creație să fie chinuită, ci să se bucure de lucrările mâinilor sale.

Dar, Lucifer n-a fost de acord cu această frumusețe și ordine, iar noi, asemeni lui, considerăm că Dumnezeu este rău pentru că ne-a dat plăcerile vieții pentru a ne amăgi și ne-a impus legi pentru că nu vrea să ne bucurăm de ele, frământându-și mâinile de plăcere de fiecare dată când ne amenință cu judecata. Aceasta este sărăcia rațiunii pe care corupția păcatului o produce, căci fierarul care face un cuțit pentru a fi folosit la tăiat pâinea, nu-și închipuie că va fi folosit la omorârea cuiva. Tot așa și Dumnezeu, la crearea plăcerilor vieții, nu a avut intenția ca ele să fie folosite pentru satisfacerea propriilor pofte, ci să fie aplicate în contextul și pentru scopul pentru care au fost create.

Aprofundarea noțiunii de păcat

Dacă Domnul sfânt ți-a răscolit inima prin cele scrise mai sus, atunci ai face bine să dai curs acestei chemări, căci nu de dragul de a părea intelectual am scris acestea, ci pentru a te aduce pe tine mai aproape de Dumnezeu. Efortul pe care îl depun este un sacrificiu personal pentru regatul cerului, din care îmi doresc cu tot dinadinsul să faci parte. Dacă nu aș fi avut siguranța că aceste lucruri sunt așa, nu aș fi continuat să-ți pierd timpul cu atâtea exemple și explicații, dar pentru că sunt convins de adevărul lor, căt și de dreptatea lui Dumnezeu, sunt dator să ți le fac cunoscute și în același timp îmi face o deosebită plăcere să îți slujesc în acest fel, împărtășindu-ți fără nici o obligație din cunoașterea care mi-a fost dată.

Știu că nu-ți place să ți se spună că ești spurcat, nici mie nu mi-a plăcut multă vreme, umblând în întunericul propriei minți; dar după ce lumina evangheliei a prăpădit lucrarea păcatului din mine, totul a început să iasă la iveală și atunci am putut realiza cât de spurcat sunt, și nu pot spune că această realitate mă veselește peste măsură. Tot ceea ce Dumnezeu are nevoie din partea ta pentru a trimite această lumină peste tine și în sufletul tău este credința. De aceea te îndemn să continui în următorul capitol cu credință, unde ne vom uita mai în detaliu asupra felului în care se manifestă păcatul în viețile noastre: despre păcat mai în detaliu.

Înapoi Înainte