Capitolul 8

Iadul

În ultima parte a capitolelor despre judecată, vom aduce în discuție acel loc înfricoșător care a dus la formularea multor acuze împotriva Domnului, atât din partea amăgiților care au fost speriați cu el cu scopul de a-i supune cultelor lumești, cât și a câinilor turbați cu spume la gură care vor să-i infecteze și pe alții cu filozofiile lor virale. Acuzele au izvorât într-o oarecare măsură din cauza lipsei de înțelegere a scopului acestuia, dar în mod principal a lipsei de credință a majorității, venită pe fondul dorinței fiecăruia dintre noi de a trăi după bunul nostru plac, de a face tot ce ne trece prin cap, dar fără a achita nota de plată la sfârșit, sperând în zadar că ne vom furișa de la locul faptei fără să ne vadă nimeni.

Dar înainte de a începe explicația propriu-zisă a iadului, doresc să ne aplecăm puțin atenția asupra unui detaliu din Biblie destul de ciudat, dar nu lipsit de importanță.

Pomul cunoașterii binelui și răului

Şi din pământ DOMNUL Dumnezeu a făcut să încolţească fiecare pom care este plăcut la vedere şi bun pentru mâncare şi pomul vieţii, de asemenea, în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. (Geneza 2:9)

Un lucru deosebit de important de înțeles în toată narativa biblică este faptul că Dumnezeu a creat pomul cunoașterii binelui și răului prin care păcatul urma să intre în lumea materială. Deci, Dumnezeu este un sadist care vrea ca noi să murim și să ardem în iad, pentru că dacă Dumnezeu ar fi bun, nu ar trebui să existe răul. Această logică precară, similară celei prin care arma este învinuită pentru crimele comise de oameni, poate fi folosită cu succes de către oricine nu dorește a crede în Dumnezeu. Pentru restul, printre care sper că te afli și tu, acest fapt stârnește negreșit dorința de a cunoaște motivul din spatele creării pomului, lucru care nu este greu de înțeles odată ce se cunosc anumite detalii pe care ți le voi prezenta în cele ce urmează.

Înainte ca Dumnezeu să creeze lumea văzută, cea nevăzută exista deja, ceea ce înseamnă că îngerii, printre care se afla și Lucifer, erau deja creați, acest lucru fiind evident din următorul pasaj din cartea lui Iov, unde sintagma fiii lui Dumnezeu este folosită cu referire la îngeri:

Unde erai tu când aşezam temeliile pământului? (...) Când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? (Iov 38:4, 7)

În contextul biblic există un evident raport de subordonare între îngeri și oameni, cei dintâi fiind considerați superiori prin prisma faptului că nu sunt prinși într-un trup de carne și supuși legilor materiale, acest raport fiind evidențiat și de către David într-unul dintre psalmi:

Ce este omul (...) Fiindcă l-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii (...) (Psalmul 8:4-5)

În răzvrătirea lui Lucifer, cât și a celorlalți îngeri împreună cu el, ne este descoperită o trăsătură unică pe care aceste ființe spirituale o dețin: liberul arbitru. Dumnezeu nu a creat niște ființe care doar simulează conștiința și capacitatea decizională, ci le-a dat acestora libertate absolută, care implică și posibilitatea de a se revolta împotriva lui.

Pentru ca Domnul să facă omul cu adevărat după chipul și asemănarea lui, trebuia să transfere acestuia ceea ce și el deținea: liberul arbitru. La fel cum Dumnezeu nu a fost constrâns de vreun mecanism de neînvins să creeze, tot așa nici omul nu trebuia forțat de un mecanism insurmontabil într-o supunere involuntară față de el, cum de altfel nici îngerii nu erau supuși în vreun fel asemănător, căci altfel nu s-ar fi numit ascultare, ci sclavie.

Despre îngeri și legile care-i guvernează nu se oferă mai deloc detalii în Biblie, din același motiv pentru care încercarea de explicare a operațiilor matematice unui sugar, când el nici măcar nu poate merge în picioare, ar avea la fel de mult sens cu încercarea de a construi o casă începând cu acoperișul. Cunoașterea spirituală a omului este asemănătoare cu cea a unui sugar care bagă toate lucrurile în gură pentru că atât poate la vârsta lui. Astfel, Dumnezeu împărtășește din cunoașterea sa spirituală pe înțelesul copilului, creând un pom cu fructe și stabilind prima lege adresată direct omului:

Şi DOMNUL Dumnezeu i-a poruncit omului, spunând: Din orice pom din grădină poţi mânca în voie, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. (Geneza 2:16-17)

Să nu-l bagi în gură, că-l înghiți, îți rămâne în gât, te sufoci și mori. Dumnezeu reușește astfel interconectarea lumii fizice cu cea spirituală și îi oferă omului ceea ce el și îngerii deja aveau: liberul arbitru. Omul era liber în acest moment să aleagă să nu-i dea ascultare Domnului, să se răzvrătească împotriva lui prin încălcarea legii compusă la vremea aceea doar dintr-o singură interdicție și să sufere consecința alegerii sale: moartea. Reprezentarea fizică a calității spirituale a liberului arbitru a fost realizată astfel prin pomul cunoașterii binelui și răului.

Pe parcursul timpului, din cauza intrării păcatului în lume, oamenii au dus o luptă crâncenă în încercarea lor de a restrânge natura umană distructivă, formându-și sisteme legislative, cu judecățile și sentințele de rigoare, ridicând locuri în care să-i priveze de libertate, pentru un timp sau pe durata vieții lor pe pământ, pe cei ce încălcau legile omenești, ajungând în acest fel să replice într-o mică măsură sistemul judecătoresc spiritual cu tot cu terifianta închisoare eternă a acestuia.

Arestul preventiv al lumii spirituale

Destul de ciudat să limitez în timp un loc care ar fi trebuit să fie etern, nu? Ei bine, la fel ca multe alte lucruri pe care cultele lumești le-au distorsionat din ignoranță, amăgire sau rea-voință, noțiunea de iad a fost și ea supusă aceleiași exegeze biblice precare. O să-mi dau silința să-ți clarific noțiunea de iad din punct de vedere biblic și să înlătur unele dintre prejudecățile dăunătoare pe care le poți avea. Este puțin complicat ce îmi doresc să fac, așa că te rog să fii îngăduitor cu mine, căci voi încerca prin câteva cuvinte să desfac ceea ce alții au înnodat în ani de zile.

Sunt câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre iad:

  • este un loc al suferinței conștiente;
  • se află în centrul pământului;
  • diavolii nu torturează suflete în iad;
  • este temporar.

Să le luăm pe rând.

Iadul este un loc al suferinței conștiente

Și în iad îşi ridică ochii, fiind în chinuri; şi vede pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sânul lui. Și a strigat şi a spus: Tată Avraame, ai milă de mine şi trimite pe Lazăr ca să îşi înmoaie vârful degetului în apă şi să îmi răcorească limba, pentru că sunt chinuit în această flacără. (Luca 16:23-24)

Din relatarea înfricoșătoare din evanghelia lui Luca, putem discerne următoarele:

  • iadul este un loc unde sufletul este chinuit în flăcări;
  • sufletul este conștient de lucrurile din jur, cel din relatare recunoscându-l pe Avraam;
  • sufletul caută cu disperare orice fel de alinare, oricât de mică, cel oferit ca exemplu dorind doar câteva picături de apă pentru a-și răcori limba;
  • sufletul are amintiri despre viața de pe pământ, acest lucru fiind dedus din versetele Luca 16:27-28Atunci a spus: De aceea te rog tată, să îl trimiţi la casa tatălui meu; fiindcă am cinci fraţi; (...)
  • în continuarea versetului Luca 16:28(...) ca el să le adeverească, pentru ca nu cumva să vină şi ei în acest loc de chin., vedem că sufletul își reține trăirile, cel din iad dând dovadă de compasiune pentru frații săi, realizând că pentru el este prea târziu.

O să-ți mai ofer încă un verset din care se poate discerne faptul că iadul este un loc al suferinței conștiente:

Întristările morţii m-au încercuit şi durerile iadului m-au prins, am găsit tulburare şi întristare. (Psalmul 116:3)

Iadul se află în centrul pământului

Chiar dacă ar săpa până în iad, de acolo îi va lua mâna mea; (...) (Amos 9:2)
Pentru cel înţelept calea vieţii este deasupra, ca el să se depărteze de iadul de dedesubt. (Proverbe 16:24)

Numeroase versete ca cele de sus descriu iadul ca fiind în centrul pământului, unde, după cum bine știm prin erupțiile vulcanice care provin din interiorul acestuia, este practic în flăcări. Ce înseamnă acest lucru, că există oameni fizic în centrul pământului? Având în vedere că vorbim despre un loc spiritual, cum ar putea exista fizic oameni acolo? Bineînțeles că această deducție este o absurditate, în acest caz având iar de-a face cu o transpunere a realității spirituale în lumea fizică, la fel ca și în cazul pomului cunoașterii binelui și răului.

Cea mai puternică dovadă a prezenței iadului în mijlocul pământului vine de la însuși Isus Cristos, care a petrecut cele trei zile până la înviere în iad.

Fiindcă nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea. (Psalmul 16:10)

În cazul în care te-ai putea îndoi că acest verset rostit de către David în Vechiul Testament este o profeție despre Cristos, apostolul Petru confirmă acest lucru în cel nou:

El, prevăzând, a vorbit despre învierea lui Cristos, că sufletul lui nu a fost lăsat în iad, nici carnea lui nu a văzut putrezirea. (Fapte 2:31)

Păi și de unde s-ar putea deduce că iadul este în centrul pământului din această profeție? Din spusele lui Isus:

Fiindcă, aşa cum Iona a fost trei zile şi trei nopţi în pântecele balenei, tot aşa Fiul omului va fi trei zile şi trei nopţi în inima pământului. (Matei 12:40)

Diavolii nu torturează suflete în iad

Căci dacă Dumnezeu nu a cruţat îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat jos în iad şi i-a predat în lanţurile întunericului, să fie păstraţi pentru judecată (II Petru 2:4)

Fără a intra prea mult în detalii, îți spun doar că diavolii sunt îngerii căzuți care s-au revoltat împotriva Domnului și au fost izgoniți din cer. Versetul se referă la o dinamică mult mai complexă decât cea descrisă de mine, doar că prin el am vrut să-ți demonstrez că în iad în nici un caz nu poate fi vorba despre acele cazane cu smoală și creaturi sinistre cu coarne, coadă și cu furca-n mână care torturează sufletele oamenilor. Această reprezentare prostească vine din imaginația pierduților din cultele lumești și este o batjocură la adresa cuvântului lui Dumnezeu, în care nu este menționat nimic despre aspectul diavolilor sau despre însărcinarea lor cu torturarea sufletelor în iad, ba din contră, sunt ei înșiși ținuți închiși în acel loc al suferinței, așteptându-și la rândul lor judecata. După cum am văzut în relatarea de mai sus din evanghelia lui Luca, sufletul este chinuit de flăcări, nu de diavoli.

Iadul este temporar

Prin acest ultim aspect voi face tranziția către următorul subcapitol și acesta este motivul pentru care l-am pus la sfârșit. Iadul, ca loc desemnat pentru arestul preventiv spiritual, deși înfiorător în sinea lui, nu este locul în care vor rămâne pentru totdeauna cei răzvrătiți împotriva Domnului, iar acest lucru este foarte clar din descrierea evenimentelor care vor avea loc la judecata finală a creației:

Şi am văzut un mare tron alb şi pe cel ce şedea pe el (...) şi moartea şi iadul au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi, fiecare conform cu faptele lor. (Revelația 20:11, 13)

Ce sens ar avea ca iadul să dea morții din el, dacă aceștia ar urma să fie aruncați în același loc de unde au venit? Iadul va fi golit pentru că va fi la rândul lui aruncat în locul pe care, cel mai probabil, tu îl confundai cu iadul, acel loc teribil care arde cu foc și pucioasă:

Şi moartea şi iadul au fost aruncate în lacul de foc. (...) (Revelația 20:14)

Lacul de foc: închisoarea lumii spirituale

Aici este ofensa și tulburarea, strigătul păgânilor împotriva Domnului, după cum spune David în Psalmul 2:1PENTRU ce se înfurie păgânii şi îşi închipuie popoarele deşertăciune?, din cauza acestui loc vin acuzele la adresa moralității și dreptății lui, pentru că cine nu va fi găsit scris în cartea vieții, va fi chinuit pentru totdeauna, conștient, în lacul de foc. Cum poate exista un asemenea loc dacă Dumnezeu este iubitor? Dragul meu cititor, în ultimele două capitole, inclusiv în acesta, am menționat doar de câteva ori iubirea Domnului, într-una din dăți mustrând pe cei care doar asta văd în Dumnezeu: un Spirit suficient de naiv să fie scuipat în față, batjocorit, să-i fie persecutați sfinții, să-i fie numele blasfemiat și cuvântul disprețuit, să i se întoarcă spatele, dar care va primi pe cei ce fac acestea cu brațele deschise, pentru că Dumnezeu este iubire.

Ai cumva impresia că Judecătorul cerului și al pământului s-a sclerozat, de ar permite așa ceva? Că cel care spune că tremură munții și se topesc dealurile la auzirea glasului său, care va zgudui cerul în indignarea lui și va aprinde pământul în furia lui, care se declară Dumnezeu a toată suflarea și Împărat peste toate, va permite unui vierme să vină țanțoș înaintea lui în ziua judecății sau va fi înșelat de vorbele măgulitoare ale acestuia?

Pentru că în mânia mea s-a aprins un foc şi va arde până la cel mai adânc iad şi va mistui pământul cu roadele lui şi va aprinde temeliile munţilor. (Deuteronom 32:22)

A fost intenția mea să nu menționez nimic despre cel de-al doilea laitmotiv biblic și să nu contrastez cele scrise cu iubirea Domnului, deoarece am vrut să scot cât mai clar în evidență faptul că acum vorbim despre judecată și doresc să continuăm, încă puțin, cu explicația judecății finale și a lacului de foc, iar pentru acest lucru vreau să aduc în discuție, cât se poate de sumar, două din legile materiale observate în lumea noastră: legea conservării energiei și legea acțiunii-reacțiunii (a treia lege a lui Newton).

Legea conservării energiei

Probabil te-ai gândit la un moment dat de ce Dumnezeu, care este milostiv și iubitor, nu ar distruge oamenii în lacul de foc, în schimb ținându-i conștienți pentru a-i chinui pentru totdeauna. Mulți consideră că nu se poate numi dreptate acest lucru și că el arde oamenii pe vecie doar pentru a demonstra cât de grozav este și pentru că, de fapt, el ar fi ipocrit și rău. Dar, dacă ne vom uita puțin la legea conservării energiei, vom găsi motivul pentru care oamenii nu pot înceta din a exista: energia unui sistem închis rămâne constantă; altfel spus, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.

Considerând întreg universul ca fiind un sistem închis, legea nu permite o modificare a cantității de energie existente, fie prin adaos sau diminuare, ci, nivelul fiind constant, aceasta suferă doar transformări. Tot ce te înconjoară este energie preschimbată în diferite forme ale materiei. În același mod, sufletul tău este un adaos de energie la momentul creării lui, nefiind distrus după aceea pentru că este un sistem închis. Din această cauză, toți oamenii care vor ajunge în lacul de foc vor suferi o transformare, numită a doua moarte, pe care ei, conștienți fiind, o vor resimți ca furia Domnului sub formă de foc care îi va arde pentru totdeauna:

Dar fricoşii şi cei care nu cred şi scârboşii şi ucigaşii şi curvarii şi vrăjitorii şi idolatrii şi toţi mincinoşii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc şi pucioasă, care este a doua moarte. (Revelația 21:8)

Am folosit special cuvântul oameni și nu suflete, dintr-un simplu motiv:

Dar ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au terminat cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. Binecuvântat şi sfânt este cel ce are parte în cea dintâi înviere; asupra acestora moartea a doua nu are putere (...) (Revelația 20:5-6)

Legea conservării energiei implică inclusiv învierea morților, pentru că nici energia folosită în crearea trupurilor noastre pământești nu va fi distrusă. Practic, după ce iadul și moartea vor da sufletele morților din ele, acestea vor intra în trupurile pământești refăcute, energia fiind reorganizată în forma sa inițială, după care iadul și moartea sunt aruncate în lacul de foc, împreună cu cei care nu sunt găsiți scriși în cartea vieții. Învierea morților reprezintă un proces care va avea loc atât pentru cei blestemați, cât și pentru cei mântuiți:

Într-un moment, într-o clipeală de ochi, la ultima trâmbiţă; fiindcă trâmbiţa va suna şi morţii vor fi înviaţi nepieritori, şi noi vom fi schimbaţi. (1 Corinteni 15:52)

Interesantă Biblia când e văzută cu ochii limpezi, nu? Cei mântuiți vor fi schimbați! Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.

Legea acțiunii-reacțiunii

Leagea acțiunii-reacțiunii ne poate oferi o explicație asupra motivului pentru care vor fi arși cei aruncați în lacul de foc. După înșiruirea de păcate de mai sus din Revelația 21:8 și prin mențiunea din Revelația 20:13(...) şi au fost judecaţi, fiecare conform cu faptele lor. a unei judecăți conform faptelor fiecăruia, putem discerne că este vorba de o forță reacționară de ardere la forța nelegiurii pe care acești oameni au lucrat-o pe pământ: cu cât mai mare a fost nelegiuirea, cu atât mai puternică este arderea. Pentru că păcatul nu a fost înlăturat din ființa umană și a rămas în omul neregenerat care nu va fi distrus, atunci omul nenorocit de acest parazit spurcat trebuie ținut în loc în închisoarea lumii spirituale de o forță de aceeași intensitate cu răul cauzat. Focul lacului de foc poate fi asemănat cu nivelul de securitate dintr-o închisoare lumească, asprimea pedepsei și paza întrebuințată fiind direct proporționale cu răutatea prizonierilor.

Scopul lacului de foc

Mai este un singur lucru pe care vreau să ți-l spun înainte de a încheia partea despre judecată și speranța mea este că prin acesta vei realiza câtuși de puțin că Dumnezeu nu este tiranul și Spiritul distrugător și însetat de sânge pe care îl descriu spurcații acestei lumi în tentativa lor de a-și acoperi propriile păcate:

Apoi va spune şi celor de la stânga: Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul veşnic, pregătit pentru diavol şi îngerii lui. (Matei 25:41)

Lacul de foc nu a fost făcut pentru oameni, ci pentru diavol și îngerii căzuți care își vor găsi sfârșitul în focul furiei Domnului:

Şi diavolul care i-a înşelat a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă, unde sunt fiara şi profetul fals, şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Revelația 20:10)

Împreună cu aceștia, le vor urma în focul veșnic toți cei care preferă să își astupe urechile, să-și închidă ochii și să-și împietrească inimile împotriva Domnului. Este foarte important de observat că întâi este pedepsit diavolul, după care are loc a doua înviere a morților și judecata lor, urmând ca Domnul să le spună blestemaților să plece de la el pentru a arde împreună cu tatăl lor diavolul, căci acestora le-a plăcut mai mult minciuna decât adevărul (Ioan 8:44Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul, şi poftele tatălui vostru voiţi să faceţi. El a fost ucigaş de la început şi nu a stat în adevăr, pentru că nu este adevăr în el. Când vorbeşte o minciună, vorbeşte din ale lui, fiindcă este mincinos şi tatăl minciunii.), pentru că n-au vrut să răspundă atunci când au fost chemați (Zaharia 7:13Şi a fost aşa: după cum El striga şi ei n-au vrut să audă, tot aşa, ei au strigat şi Eu n-am vrut să aud, zice Domnul oştirilor.). Puși în fața acestei teribile sentințe, mulți vor fi dintr-o dată foarte dispuși să asculte și să răspundă, doar că Dumnezeu va fi tras deja linia încă din timpul vieții lor pe pământ.

Iată-ne în fața faptului împlinit

Judecata a fost înfăptuită iar sentința stă deasupra capului tău mai ceva ca sabia lui Damocles, iar sub tine arde învolburat iadul care, după cum este scris, își deschide gura flămând pentru a întâmpina pe oricine va avea păcatul asupra lui în momentul când legăturile îi vor fi desfăcute și i se va separa sufletul de trup prin moarte:

De aceea poporul meu este dus în captivitate, deoarece nu are cunoaştere; şi bărbaţii lui demni de cinste sunt înfometaţi şi mulţimile lui uscate de sete. De aceea iadul s-a lărgit pe sine şi şi-a deschis gura fără măsură, şi gloria lor şi mulţimea lor şi fastul lor şi cel ce se bucură, vor coborî în el. Și omul rău va fi doborât şi viteazul va fi umilit şi ochii celor îngâmfaţi vor fi umiliţi; dar DOMNUL oştirilor va fi înălţat în judecată şi Dumnezeu care este sfânt va fi sfinţit în dreptate. (Isaia 5:13-16)

Ești vinovat! O poți nega până în străfundurile iadului, dar acest lucru nu va schimba cu nimic soarta ta. Negarea nu a făcut nimănui nici un bine, prejudecata normalității nu a ajutat pe nimeni niciodată să scape de vreo catastrofă, iar sub picioarele tale zace, amuțită urechilor noastre de muritori, cea mai mare tragedie a lumii noastre. Tot ceea ce așteaptă Dumnezeu din partea ta este să-ți recunoști vina și să taci din gură:

(...) ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu. (Romani 3:19)

Atât de simplu: taci din gură și acceptă-ți vina și vei vedea lucrarea Domnului în viața ta. Dacă ai sta în fața unui judecător cu mâinile pline de sângele victimei tale, ai fi suficient de nebun să-ți susții nevinovăția? Atunci de ce o faci înaintea lui Dumnezeu?

DOAMNE Dumnezeule, căruia răzbunarea îi aparţine; Dumnezeule, căruia răzbunarea îi aparţine, arată-te. Înalţă-te, tu judecător al pământului, întoarce o răsplată celui mândru. DOAMNE, până când cei răi, până când cei stricaţi vor triumfa? Până când vor rosti şi vor vorbi lucruri grele? Şi toţi lucrătorii nelegiuirii se vor făli? Ei rup în bucăţi poporul tău, DOAMNE, şi nenorocesc moştenirea ta. Ei ucid văduva şi străinul şi ucid pe cei fără tată. Totuşi ei spun: DOMNUL nu va vedea, nici Dumnezeul lui Iacov nu va lua aminte. Înţelegeţi, voi neghiobilor printre oameni şi proştilor, când veţi fi înţelepţi? Cel ce a sădit urechea, nu va auzi? Cel ce a format ochiul, nu va vedea? Cel ce pedepseşte păgânii, nu va corecta? Cel ce învaţă pe om cunoaştere, nu va cunoaşte? DOMNUL cunoaşte gândurile omului, că ele sunt deşertăciune. (Psalmul 94:1-11)

Închei astfel partea despre judecată din cadrul acestei cărți. Ți-am descoperit prin ultimele trei capitole că Dumnezeu duce o luptă împotriva păcatului care zace în fiecare dintre noi, că nici unul nu este perfect și fără de păcat, toți fiind vinovați înaintea lui nu numai de o singură încălcare a legii, ci de o multitudine de nelegiuri:

Dar noi suntem toţi ca un lucru necurat şi toate faptele noastre drepte sunt precum zdrenţe murdare; şi toţi ne ofilim ca o frunză; şi nelegiuirile noastre, ca vântul, ne-au dus. (Isaia 64:6)

Pe toți ne așteaptă o judecată făcută în dreptate și adevăr și nu avem absolut nici o scuză în fața Judecătorului nostru:

Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia şi nedreptatea oamenilor care ţin adevărul în nedreptate. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este arătat în ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat. Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creaţia lumii sunt văzute clar, fiind înţelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă şi Dumnezeirea; aşa că ei sunt fără scuză. (Romani 1:18-20)

DAR! Pentru oricine are urechi să audă, ochi să vadă și o inimă să primească, să știi, dragul meu, că în mijlocul pustiirii, a răsărit speranța: mila absolută a Domnului.

Înapoi Înainte