Capitolul 10

Isus Cristos

Și fără a se putea contesta, mare este misterul evlaviei: Dumnezeu a fost arătat în carne, declarat drept în Duhul, văzut de îngeri, predicat neamurilor, a fost crezut în lume şi primit sus în glorie. (1 Timotei 3:16)

Pentru a putea vorbi despre cine este Isus Cristos și despre învățăturile și faptele sale, ne-ar trebui, după cum spunea apostolul Ioan, mai multe cărți decât ar putea cuprinde lumea-ntreagă (Ioan 21:25Și sunt de asemenea multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, presupun că nici chiar lumea însăşi nu ar putea cuprinde cărţile ce ar fi scrise. Amin!). În zadar mă străduiesc să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie cu adevărat măreția Domnului și de prisos este a-ncerca să dau pe față tainele ascunse ale întrupării sale, căci voi fi găsit asemeni unui fățârnic care pretinde cunoașterea absolută.

Acestea fiind spuse, voi lăsa cuvântul Domnului să aducă mărturie despre cel pe care nici cerul cerurilor nu-l poate cuprinde (1 Împărați 8:27)(...) Iată, cerul şi cerul cerurilor nu te pot cuprinde; (...).

Lăsați să fie în voi această minte, care era şi în Cristos Isus; care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu, ci s-a făcut pe sine însuşi lipsit de importanţă şi a luat asupra lui chipul unui rob şi a fost făcut în asemănarea oamenilor; și, fiind găsit la înfăţişare ca un om, s-a umilit şi s-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce. De aceea Dumnezeu l-a şi înălţat cel mai mult şi i-a dat un nume care este mai presus de fiecare nume, pentru ca, la numele lui Isus, fiecare genunchi să se plece, al celor din cer şi de pe pământ şi de sub pământ; și să mărturisească fiecare limbă că Isus Cristos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl. (Filipeni 2:5-11)

Mărturia Bibliei despre Isus Cristos

Dacă vom parcurge cu atenție cuvântul lui Dumnezeu, vom vedea că Domnului Isus îi sunt atribuite anumite caracteristici complet ieșite din comun comparativ cu simplii oameni pe care îi întâlnim pe parcursul întâmplărilor relatate. Pe lângă faptul evident că a împărțit istoria și Biblia în două și a întors lumea cu susul în jos prin apostolii săi (Fapte 17:6(...) Aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici;), Isus Cristos este prezentat ca fiind nu doar un om, ci însuși Dumnezeu întrupat în om.

1. Cuvântul Domnului

LA început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. (...) Și Cuvântul a fost făcut carne şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr (...) (Ioan 1:1, 14)

Uitându-ne peste versetele de la începutul Bibliei care descriu facerea lumii materiale, vom observa că de fiecare dată când începea o nouă zi și o nouă etapă a creației, expresia următoare își face apariția negreșit: Şi Dumnezeu a spus. Se evidențiază astfel că Dumnezeu a făcut tot ceea ce există prin Cuvânt, în continuare lumea fiind ținută prin Cuvânt (2 Petru 3:7Dar cerurile şi pământul de acum prin acelaşi cuvânt sunt păstrate, (...)), urmând să fie judecată tot prin Cuvânt (Romani 2:16În ziua când Dumnezeu va judeca tainele oamenilor prin Isus Cristos (...)). Cuvântul izvorât din Dumnezeu se diferențiază de creație ca fiind externalizarea dorințelor, trăirilor și a rațiunii aflate adânc în inima Domnului (Matei 12:34(...) Fiindcă din abundenţa inimii vorbeşte gura.), astfel fiind însuși Dumnezeu, la fel cum cuvintele pe care le rostești reprezintă cine ești cu adevărat și sunt asemeni unui copil reprodus prin ADN din esența celor doi părinți, care părinți îi putem asemăna cu rațiunea (bărbatul) și emoția (femeia) din care izvorăște cuvântul (copilul).

2. Fiul lui Dumnezeu

Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit din apă îndată; şi iată, cerurile i s-au deschis şi a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi aşezându-se uşor pe el. Şi iată, o voce din cer a spus: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea. (Matei 3:16-17)

Pentru a explica într-un mod cât mai simplu această doctrină majoră, nu trebuie decât să ne uităm la felul în care Domnul Isus Cristos a venit pe pământ:

Şi naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: Pe când Maria, mama lui, era logodită cu Iosif, înainte ca să fie ei împreună, ea s-a aflat însărcinată din Duhul Sfânt. (Matei 1:18)

Din moment ce este scris despre Cristos că nu a avut păcat (Evrei 4:15(...) ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat.) și că s-a născut dintr-o virgină, atunci putem discerne două lucruri importante:

  • păcatul este transmis prin bărbat din generație în generație;
  • Isus Cristos nu a avut un tată lumesc, născându-se direct din Dumnezeu, astfel fiind Fiul lui Dumnezeu fără de păcat.

3. Fiul omului

Spunând: Fiul omului trebuie să sufere multe şi să fie respins de bătrâni şi de preoţii de seamă şi de scribi şi să fie ucis şi a treia zi să fie înviat. (Luca 9:22)

Tentativa mea de a-ți explica natura dihotomică a Domnului Isus îmi lasă impresia că aș avea mai mari sorți de izbândă dacă aș încerca mai degrabă să torn oceanele într-un pahar. De fapt, o comparație similară este cea mai potrivită pentru moment: închipuie-ți întregul univers concentrat în punctul de la sfârșitul acestei propoziții. În felul acesta este explicată teoria Big Bang laicilor. Dacă întreaga energie din care a rezultat tot universul a putut fi concentrată într-un singur punct, atunci de ce toată măreția Domnului nu poate fi întrupată într-un singur om, Isus Cristos (Coloseni 2:9Căci în el locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.)? Născut fiind dintr-o femeie, Cristos a luat asupra sa și natura umană, astfel devenind și Fiul omului.

4. Calea, adevărul și viața

Isus i-a spus: Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa: nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Ioan 14:6)

Acea exclusivitate pe care credința creștină o emană, și de care îți spuneam la începutul cărții, nu se datorează vreunei infatuări a discipolilor lui Cristos, ci provine de la însuși Cristos care declară orice altă cale de a ajunge la Dumnezeu de prisos. Versetul citat mai sus este una dintre cele mai puternice afirmații de acest fel din toată Biblia și trăsăturile respective nu le găsim atribuite nimănui altcuiva.

5. Mielul Domnului

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii. (Ioan 1:39)

Prin această ultimă trăsătură vom tranzita ușor către următoarea parte a capitolului, în care vom analiza mai îndeaproape cea mai importantă doctrină a Bibliei. Să ne îndreptăm atenția către capitolul 12 din cartea Exodului pentru a începe dezlegarea semnificației din spatele acestei trăsături neobișnuite:

Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, spunând: În ziua a zecea a acestei luni îşi vor lua un miel, fiecare bărbat, conform cu casa părinţilor lor, un miel pentru o casă; (...) Şi să îl păstraţi până în a paisprezecea zi a lunii acesteia; şi întreagă mulţimea adunării lui Israel să îl înjunghie seara. (Exodul 12:3-6)

Contextul versetelor este următorul: Dumnezeu a poruncit poporului Israel să înjughie mielul și să-l mănânce, iar sângele să-l folosească pentru a marca ușorii și pragurile de sus ale ușilor în acea seară, ca Domnul să treacă peste casele lor și astfel să nu fie supuși aceleiași judecăți pe care avea să o aducă asupra Egiptului prin ultima molimă (Exodul 12:13Și sângele vă va fi semn pe casele unde voi sunteţi; şi când eu văd sângele, voi trece peste voi; şi când lovesc ţara Egiptului, plaga nu va fi peste voi, ca să nimicească.)

Lucrurile devin și mai interesante când în capitolul 13 al cărții Revelației găsim o curioasă mențiune:

(...) Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii. (Revelația 13:8)

Sângele lui Cristos

Înainte de a tâlcui profunzimea din spatele ultimelor două versete, este vital să înțelegi următorul lucru: mintea ta înlănțuită de păcat este dușmănie împotriva lui Dumnezeu (Romani 8:7Pentru că mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu; (...)) și nu poate fi supusă legii lui (Romani 8:7(...) fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi.), de aceea discuții despre păcat și sacrificiu îți pot provoca repulsie și declanșa gânduri mizerabile ca dreptatea de sine, aceleași întâlnite și la cei care au reușit să-i convingă pe evrei să ceară uciderea unui om nevinovat.

Ca să-ți explic mult mai bine de ce se întâmplă acest lucru, te rog să-mi îngădui un exemplu fascinant, și în același timp terifiant, din lumea înconjurătoare: virusurile responsabile de producerea rabiei infectează sistemul nervos al gazdei și, în stadiile finale, provoacă sialoree (secreție excesivă a glandelor salivare) și hidrofobie (frică de apă). Prin acapararea sistemului nervos, virusurile își pregătesc vectorul de propagare folosind glandele salivare ca incubator și declanșând starea de agresivitate pentru a cauza mușcarea altor victime. Frica de apă vine pe fondul reducerii șansei virusului de a se propaga, deoarece înghițirea oricărui lichid ar face ca saliva să fie și ea înghițită.

Păcatul din tine este asemeni unui virus care ți-a deturnat rațiunea și se ascunde într-un mod extraordinar în spatele acelor tertipuri argumentative menționate de mine într-un capitol precedent, reușind cu succes să-ți dea impresia că acele gânduri îți aparțin și te reprezintă. În același timp, caută vectori de propagare (alcool, droguri, curvie, idolatrie, mândrie, furt, crimă) pentru a se înmulți. La fel ca virusurile rabiei, declanșează o repulsie față de cuvântul lui Dumnezeu, care este asemănat cu apa care curăță de păcate (Efeseni 5:26Ca să o sfinţească şi să o cureţe cu spălarea apei prin cuvânt,).

Acum că am lămurit originea repulsiei față de înțelepciunea lui Dumnezeu, dă-i voie Domnului să-ți curețe mintea și să te scape de infecția care a pus stăpânire pe tine și haide să continuăm cu următorul verset:

(...) fără vărsare de sânge nu este iertare. (Evrei 9:22)

Destul de bizar, nu? De ce trebuie să se verse sânge pentru a fi iertat cineva? Explicația aparent simplă cu ușurință se poate ramifica în ceva mult prea complex pentru moment, așa că îmi voi da silința să comprim explicația:

Pentru că viaţa cărnii este în sânge; şi vi l-am dat pe altar pentru a se face ispăşire pentru sufletele voastre, pentru că sângele este cel ce face ispăşire pentru suflet. (Leviticul 17:10)

Imediat după căderea lui Adam și a Evei, oamenii au început să aducă ofrande Domnului în încercarea de a înlătura blestemul morții veșnice venit asupra lor din cauza neascultării și rebeliunii (Geneză 4:4Şi Abel, de asemenea, a adus din întâii născuţi ai turmei sale şi din grăsimea lor. Şi DOMNUL s-a uitat cu plăcere la Abel şi la darul său.). Încă din vremuri de demult, sacrificiile erau modul în care omul își recunoștea vina pentru păcat și prin care se căuta iertarea Domnului. Doar că David, inspirat de Duhul Sfânt, rostește următoarele lucruri:

Fiindcă tu nu doreşti sacrificiu, pe care de altfel l-aş fi dat; tu nu te desfeţi în ofrandă arsă. (Psalmul 51:16)

Probabil că ești puțin confuz acum. De ce ar impune Dumnezeu în legea leviticală din Vechiul Testament sacrificii, din moment ce el nu își găsește plăcerea în acestea? Puțină răbdare, totul se va clarifica în câteva momente:

Fiindcă este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să înlăture păcatele. (Evrei 10:4)

Când Dumnezeu a spus în versetul din Levitic că ne-a dat sângele pe altar pentru a se face ispăşire pentru sufletele noastre, la ce crezi că se referea, din moment ce este imposibil ca păcatele să fie înlăturate prin sângele animalelor? Cei care au căutat de-a lungul timpului cu râvnă cunoașterea venită de la Domnul, au înțeles dintotdeauna că, după cum spunea Avraam când i s-a poruncit să-l ofere pe Isaac ca sacrificiu:

Fiul meu, Dumnezeu însuşi se va îngriji de mielul pentru ofranda arsă; (...) (Geneză 22:8)

Versetele din Geneză și Levitic nu sunt altceva decât profeții cu referire la Cristos, care încă de la începutul lumii a fost înjughiat pentru ca dreptatea lui Dumnezeu să se împlinească:

Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit judecată peste toţi oamenii pentru condamnare, tot aşa, prin dreptatea unuia, darul a venit peste toţi oamenii pentru justificarea vieţii. Fiindcă după cum prin neascultarea unui om, mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unuia, mulţi vor fi făcuţi drepţi. (Romani 5:18-19)

Într-un cuvânt: echilibru. Conform legii lui Dumnezeu, Cristos nu trebuia să moară nici măcar fizic, deoarece el nu a comis nici un păcat. Plata păcatului fiind moartea (Romani 3:23Fiindcă plata păcatului este moartea; (...)), Cristos însuși nu a avut nimic de plătit, doar că el a luat asupra sa blestemul morții și astfel a plătit pentru păcatele întregii lumi:

Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morţii, încoronat cu glorie şi onoare, ca prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om. (Evrei 2:9)

După cele discutate până acum, putem rezuma caracteristicile lui Cristos din subcapitolul anterior în felul următor:

  • Cuvântul Domnului: a împlinit legea și reprezintă voia lui Dumnezeu.
  • Fiul lui Dumnezeu: fără de păcat, a putut îndura moartea veșnică în locul tuturor.
  • Fiul omului: dreptul de a ne înlocui în moarte pe fiecare dintre noi.
  • Calea, adevărul și viața: singurul mod decretat de Dumnezeu prin care se poate ajunge la el.
  • Mielul Domnului: a fost sacrificat pentru a plăti pentru păcatele noastre.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16)

În timp ce viața se scurgea din el din cauza blestemului morții luat asupra sa, sângele trupului său fără de păcat înfăptuia ispășirea pentru sufletele noastre. Dat fiind faptul că sângele reprezintă viața, sângele sfânt al lui Cristos poate da viață veșnică oricui dorește. Tot prin puterea lui Dumnezeu, Isus nu a rămas mort pentru totdeauna, ci a înviat, înghițind astfel moartea în victorie (Isaia 25:8El va înghiţi moartea în victorie; (...)).

Aceasta este porunca mea: Să vă iubiţi unii pe alţii, cum eu v-am iubit. Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să îşi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi orice vă poruncesc. (Ioan 15:12-14)

Dragul meu cititor, nu vei primi niciodată o explicație completă despre lucrurile pe care le discut aici, căci este scris:

Tainele aparţin DOMNULUI Dumnezeul nostru, dar cele revelate ne aparţin nouă şi copiilor noştri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei legi. (Deuteronom 29:29).

Pe când erai mic și neștiutor,
Habar n-aveai cum funcționează un întrerupător,
Dar ai observat că dacă pe el apeși,
Dintr-o dată vezi pe unde mergi.
Și chiar și-acum mare fiind dacă te-ntreb,
Despre felurite lucruri cam cum merg,
Vei ridica din umeri și vei recunoaște,
Că prea multe omul nu cunoaște.

Ți-am spus la începutul cărții că trebuie să devii asemeni unui copil pentru a-l putea cunoaște pe Dumnezeu, iar copilul nu învață să alerge, dacă mai întâi de-a bușilea nu merge, iar mai apoi se ridică, îndemnat de glasul părintelui care îl cheamă. Copilul nu înțelege multe, dar observă ce se întâmplă în jurul său și reproduce, iar eu sunt aici să-ți aduc mărturie despre credința salvatoare, să-ți dovedesc că este reală și să-ți explic cum funcționează, ceea ce ne aduce la următorul punct.

O scurtă descriere a credinței

IAR credința este substanţa lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute. (Evrei 11:1)

Dacă stai bine să te gândești, viața ta este construită pe credință. Fără a intra prea mult în detalii, faptul că oamenii au locuri de muncă depinde de încrederea pe care o au investitorii în a-și desfășura activitatea pe teritoriul țării, iar acest lucru vine, printre altele, din încrederea că statul nu este încă atât de pervers încât să aștepte momentul oportun pentru a le naționaliza afacerile sau ai sufoca prin taxe.

Încrederea în siguranța pe care o ai când ieși pe stradă este o parte esențială a vieții tale, iar dovada acestui lucru o face faptul că nu te duci în locuri rău famate pentru că te temi, fiind o lipsă de credință în siguranța acelor locuri dobândită din cunoașterea existențială (experiența proprie) sau intelectuală (ți-ai format o părere din asocierea informațiilor), sau chiar dintr-o combinație a acestora.

Sunt numeroase exemple lumești pe care ți le pot da, dar haide acum să ne concentrăm pe credința în Dumnezeu.

Iar fără credinţă este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel. (Evrei 11:6)

Când începi să crezi, ochii încep și ei să ți se deschidă și dovezile încep să curgă, fiind rezultatul inversării circuitului cunoașterii. Astfel ajungi să nu pornești în înțelegerea unui lucru din interiorul tău, fiind supus prejudecăților, interpretărilor și slăbiciunilor propriei minți, ci te deschizi adevăratei cunoașteri spirituale venită de sus, care nu este dependentă de părerile tale despre ea, ci pur și simplu vine, oprindu-se în momentul în care refuzi să o mai accepți prin scurtcircuitarea căii de comunicare cu propriile deșertăciuni; de aceea nu sunt mulți cei care ajung să-l cunoască pe Dumnezeu, căci el nu este Dumnezeul jumătăților de măsură (1 Tesaloniceni 5:23Și însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească complet; (...)).

Pentru a înțelege mai bine ce încerc să-ți transmit, trebuie neapărat să discutăm și despre farisei, iar pentru a nu ne întinde prea mult cu explicațiile, voi folosi acest cuvânt la figurat, însemnând prefăcuții și spurcații care au cerut uciderea lui Cristos. Aceștia sunt exemplul perfect a tot ceea ce nu este credința: habotnicie, fățărnicie, ignoranță, dispreț și dreptate de sine. Problema lor majoră, și implicit a poporului Israel, după cum probabil bănuiești, a fost următoarea:

Dar Israel, care urmărea legea dreptăţii, nu a ajuns la legea dreptăţii. De ce? Pentru că nu au căutat-o prin credinţă, ci ca prin faptele legii. (...) (Romani 9:31-32)

Pentru că fariseii au luat doar ce le-a convenit din înțelepciunea Domnului, crezând doar până la un punct, au ajuns să se poticnească în interpretări personale și să fie orbiți de mândrie, condiții propice pentru apariția sentimentelor de superioritate și dreptate de sine:

Şi a spus şi această parabolă unora care se încredeau în ei înşişi că erau drepţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi; doi oameni s-au urcat la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul a stat în picioare şi s-a rugat astfel în el însuşi: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt precum ceilalţi oameni, jecmănitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş. Eu postesc de două ori într-o săptămână, dau zeciuială din tot ce obţin. (Luca 18:9-12)

Scoțîndu-și singur ochii, nu au putut vedea cine era Cristos și, deși aveau toate dovezile de care aveau nevoie pentru a-l recunoaște ca fiind mult așteptatul Mesia (Ioan 7:46Ofiţerii au răspuns: Niciodată vreun om nu a vorbit ca omul acesta., Ioan 9:32De când este lumea, nu s-a auzit că cineva a deschis ochii unuia născut orb., Ioan 11:43-44(...) a strigat cu voce tare: Lazăre, vino afară. Și mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi faţa îi era înfăşurată cu un ştergar.), au devenit chiar cei care au cauzat uciderea lui. Din cauza lipsei lor de credință, au început să-l urască nejustificat pentru că le dădea pe față păcatele:

Și conducătorul sinagogii a răspuns, fiind supărat, pentru că Isus vindecase în sabat şi a spus oamenilor: Sunt şase zile în care ar trebui să se lucreze; de aceea în acestea veniţi şi fiţi vindecaţi şi nu în ziua sabatului. Atunci Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicule, nu îşi dezleagă fiecare din voi în sabat boul sau măgarul de la iesle şi îl duce la adăpat? (Luca 13:14-15)

Lipsa de credință este motivul din cauza căruia oamenii nu pot vedea că profețiile din Biblie legate de a doua venire a lui Cristos au început să se împlinească, fiind și catalistul principal pentru declanșarea numeroaselor culte, mișcări și frânturi pseudocreștine care spurcă pământul. Unde nu există credință, Dumnezeu nu are de ce să se arate, pentru că oamenii ar găsi rapid o explicație pentru cele întâmplate. Dacă oamenii nu cred de la început, poate să învie și morții în fața ochilor lor, că tot nu vor crede:

Avraam i-a spus: Au pe Moise şi pe profeţi; să îi asculte pe ei. Dar el a spus: Nu, tată Avraame; ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Iar el i-a spus: Dacă nu ascultă pe Moise şi pe profeţi, nu vor fi convinşi nici chiar dacă ar învia cineva dintre morţi. (Luca 16:29-31)

De aceea apostolul Pavel ne spunea că mântuirea este un dar primit în urma credinței în ceea ce Domnul Isus Cristos a făcut pentru noi prin moartea pe cruce, noi fiind neputincioși să îndeplinim legea lui Dumnezeu prin trupurile noastre muritoare și fiind incapabili să primim acest dar dacă nu avem credință:

Fiindcă prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă; şi aceasta nu din voi înşivă, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni. (Efeseni 2:8-9)

Moștenirea

Nu numai că Domnul Isus ne-a iubit atât de mult încât a decis să moară în locul nostru pentru a ne oferi speranța vieții veșnice, ci, la fel ca în cazul locului unde vor ajunge cei care au refuzat darul său și au ales calea lor, există un loc pregătit pentru cei care îi dau ascultare și doresc să primească înțelepciunea și cunoașterea lui. Ba mai mult de-atât, Domnul Isus nu s-a oprit la a-i primi lângă el și a le da un loc unde să stea (Ioan 14:2În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri mari; dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus. Mă duc să vă pregătesc un loc.), ci îi numește chiar prieteni (Ioan 15:14Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi orice vă poruncesc.) și îi aduce în familia lui Dumnezeu (2 Corinteni 6:18Și vă voi fi Tată, şi voi îmi veţi fi fii şi fiice, spune Domnul Cel Atotputernic.), mergând într-atât de departe încât le promite că tot ceea ce el a primit ca moștenire de la Tatăl său, va da mai departe celor ce răzbesc în această viață prin credința lor în el: regatul cerului.

Înapoi Înainte